Coronavirus: Țări diferite, măsuri diferite! Austriecii cer populației să-și facă provizii. Italienii suspendă plățile la utilități și creditele ipotecare. Românii se spală cu apă și săpun

Coronavirus: Țări diferite, măsuri diferite! Austriecii cer populației să-și facă provizii. Italienii suspendă plățile la utilități și creditele ipotecare. Românii se spală cu apă și săpun

În timp ce autoritățile române declară că nu sunt speriate absolut deloc de noul coronavirus, medicii recomandând doar măsuri de igienă mai pronunțate, oficialii din celelalte state ale Uniunii Europene par că au înnebunit. Austriecii recomandă populației să-și facă provizii, în timp ce Italia suspendă plăţile populației la facturile la energie electrică, gaze naturale şi colectarea deşeurilor, precum și plata ratelor la creditele ipotecare.

De teama coronavirusului, președintele Societății austriece pentru prevenirea crizelor, Herbert Saurugg, a solicitat populației să-și facă provizii pentru minim două săptămâni – alimente, apă, medicamente.

”Pericolul poate fi creat de blocajele de livrare pentru supermarketuri din cauza defecțiunilor din infrastructură”, a adăugat el, citat de vienna.at.

În Austria, 59 de spitale sunt echipate pentru a trata cazurile suspecte de coronavirus și bolile Covid-19. Ministerul Sănătății a publicat la mijlocul săptămânii o listă de spitale. Majoritatea sunt în Austria Superioară, 15, urmate de 14 în Austria Inferioară, 8 în Tirol și 6 în Salzburg. Există 5 spitale dotate fiecare pentru tratament în Carintia și Vorarlberg, 4 în Stiria și un spital din Burgenland.

În paralel, Guvernul italian va plăti facturile la energie şi ratele ipotecare ale italienilor din zonele afectate de coronavirus, a anunţat ministrul italian pentru dezvoltare economică, Stefano Patuanelli, potrivit publicaţiei La Reppublica.

Guvernul condus de Giuseppe Conte a pregătit un pachet de măsuri ce vine să amelioreze efectele economice negative ale epidemiei asupra populaţiei.

"Conţine primele măsuri de urgenţă. Acestea sunt legate de suspendarea plăţii facturilor la energie electrică, gaze naturale şi colectarea deşeurilor, împreună cu suspendarea plăţii ratelor la creditele ipotecare şi consolidarea fondului de garantare", a spus Patuanelli.

Guvernul italian va mai reveni ulterior cu un alt pachet de măsuri pentru a ameliora "pagubele directe suferite de companiile din zona roşie", a mai anunţat ministrul. "Trebuie apoi să ne gândim la impactul indirect asupra lanţurilor de aprovizionare", a afirmat Stefano Patuanelli.

Proiectul de ordonanţă prevede scutirea de la plată a facturilor la energie electrică, gaze şi cele pentru colectarea deşeurilor pe o perioadă de şase luni. Italienii din zonele afectate de coronavirus vor mai fi scutiţi şi de plata ratelor la creditele ipotecare. Companiile care au primit finanţări de la Agenţia italiană pentru investiţii şi dezvoltarea afacerilor, Invitalia, vor fi şi ele scutite de la rambursarea finanţărilor. Toţi cei care vor să fie subvenţionaţi trebuie să depună cereri în acest sens la autorităţile locale, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului.

Totodată, vor fi suspendate plăţile RCA până la 31 iulie, dar şi contribuţiile plătite de companiile italiene la Camerele de Comerţ. Companiile mici şi mijlocii vor mai putea primi garanţii pentru credite de la fondul de garantare naţional pentru a se asigura o reluare corespunzătoare a activităţii economice.

Firmele care profită de criză şi majorează preţurile la produse şi echipamente medicale pentru a-şi majora câştigurile riscă amenzi usturătoare, mai arată documentul.

În prezent, cazuri de coronavirus s-au înregistrat în peste 50 de țări.

Sunt 85.209 cazuri confirmate la nivel global, dintre care 2.924 s-au soldat cu deces, marea majoritate fiind în China (79.252 de persoane infectate și 2.835 de morți).

O situație gravă se înregistrează și în Iran unde, potrivit unor surse medicale citate de BBC, numărul morților ar fi ajuns la 210 în realitate, de șase ori mai mult decât au raportat oficial autoritățile.

În Italia, țara europeană cu cele mai mari probleme, numărul persoanelor infectate a ajuns la 821, iar cel al deceselor la 21.

Departamentul de Sănătate din Australia a confirmat că 25 de oameni au fost infectați cu noul coronavirus, față de bilanțul oferit anterior de 22 de cazuri, scrie CNN.

Dintre aceștia, 15 s-ar fi vindecat, iar restul au o stare de sănătate stabilă. Nouă cazuri de infectare cu virusul Covid-19 au fost asociate cu zborul de repatriere a pasagerilor de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în carantină în Japonia, potrivit Departamentului de Sănătate al Australiei.

Belarus, Lituania, Olanda, Noua Zeelandă și Nigeria sunt țările care au anunțat primele lor cazuri de îmbolnăvire. Marea Britanie are, la rândul ei, un prim cetățean decedat din cauza Covid-19. Este vorba despre un pasager de pe nava de croazieră Diamond Princess.

În România, până acum sunt trei cazuri confirmate de coronavirus.Autoritățile recomadă pe mai departe să folosim apă și săpun. 

OMS a ridicat vineri nivelul de alertă globală în privința coronavirusului la cea mai ridicată cotă, însă încă nu a declarat pandemie și încă spune că mai există șanse ca virusul să fie izolat și lanțul de transmitere să fie întrerupt. Dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS, a subliniat pe de altă parte că panica și lipsa de informații sunt cele mai mari provocări în lupta cu coronavirusul.

Anxietatea legată de coronavirus continuă să lovească piețele la nivel mondial. Bursa din Londra a pierdut peste 13 procente în această săptămână, valoarea companiilor listate scăzând cu 267 de miliarde de dolari.

 

Vezi alte știri publicate de Tudor Carare

Voronenii au reluat licitația pentru asfaltarea unui drum comunal și a unui drum sătesc după ce constructorul a intrat în faliment

Miercuri, 14 Octombrie 2020
920

Administrația locală de la Vorona a reluat licitația pentru asfaltarea drumului comunal DC 55 și a drumului sătesc DS 370 din localitate după ce constructorul inițial al lucrărilor a intrat &i...

2 Octombrie 2020: Ziua “Z” pentru Cătălin Flutur, Cosmin Andrei și adevărul despre voturile de duminică ale botoșănenilor

Joi, 1 Octombrie 2020
4675

La aproape o săptămână de la data alegerilor locale, 2 Octombrie 2020 va fi cel mai probabil ziua “Z” pentru cei doi candidați la funcția de primar a municipiului Botoșani, lib...