Județul Botoșani va avea un reprezentant în conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, numirea acestuia fiind deja publicată în Monitorul Oficial al României.
Este vorba de Angel Gheorghiu, viceprimarul orașului Bucecea, care a fost numit, printr-o decizie semnată de prim-ministru, pe funcția de subsecretar de stat.
"Sunt onorat de numirea în această funcție și am primit această veste cu încredere și responsabilitate. Este o provocare pentru activitatea mea profesională pe care o voi trata cu maximă responsabilitate și implicare.Sper ca din această poziție să fac lucruri bune pentru județul care m-a ajutat să ajung acolo, la București. Regret plecarea de la Primăria Bucecea, dar pentru mine este un pas în carieră. După ce voi discuta cu cei de la Minister voi avea o imagine mai clară despre atribuțiile care îmi vor reveni. Nu pot decât să le mulțumesc colegilor pentru sprijinul acordat, respectiv Biroului Permanent al PSD Botoșani", ne-a declarat Angel Gheorghiu.