de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Se naște în 1992.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie din București, dar nu reușește să o termine. La 19 ani face un internship de trei luni la ProTV. La 21 de ani începe un job de 11 luni la Marionnaud, urmat de altul de 17 luni la Automobile Bavaria. La 24 de ani își încearcă norocul și la Nespresso, pentru încă 11 luni. În 2017, are mai mult noroc ca „Education Manager & Brand Ambassador” la Estée Lauder.
În 2019 își încheie cariera de opt ani în „multinaționale” pentru a se consacra, cu imensa experiență acumulată, culturii românești. Din toamna lui 2019, așadar, lucrează la Ministerul Culturii, iar de șase luni încoace își pune la dispoziția poporului expertiza la Direcția Informare și Relații Publice din Ministerul Afacerilor Interne.
O carieră excepțională, din care nu trebuie omis umărul pus alături de o colegă la proiectul „Poliția Animalelor”.
Și pentru că a lucrat „în praf”, este îndreptățită să primească la 28 de ani Medalia Națională pentru Merit clasa a III-a, care se acordă cetățenilor români fără studii superioare (da, știm asta, pare a fi fost criteriul decisiv în acest caz), pentru a recompensa serviciile civile aduse statului român pe timp de pace sau pe timp de război.
Mai aflăm din Regulamentul din 29 iunie 2000 privind descrierea și acordarea Medaliei Naționale Pentru Merit că „decorarea cu Medalia Națională Pentru Merit se poate face numai după îndeplinirea, cu rezultate deosebite, a unor funcții civile și militare timp de cel puțin 5 ani” (art. 12). Cu alte cuvinte, în decernarea aceste medalii fie au contat și joburile de la Automobile Bavaria, Nespresso și Estée Lauder (tot respectul pentru ele!), fie pur și simplu ministrul Vela a decis să încalce regulamentul de dragul asistentei sale, care se plânge că a stat mult în picioare și a mâncat sandviciuri pe holurile instituției.
E foarte greu să ne reținem lehamitea când citim toate acestea. E foarte greu să nu ne împărtășim amărăciunea profundă când aflăm că angajații MAI au primit 79 de distincții, în vreme ce angajații Ministerului Educației Naționale nici măcar una (nu se pun aici distincțiile acordate universităților de medicină), ca să nu mai vorbim de oamenii de cultură ori de actorii cei mai importanți ai societății civile din România.
Povara acestei pandemii o duce toată țara, nu doar angajații MAI. O duc și medicii, și profesorii, și inginerii, și antreprenorii, și oamenii de cultură, și muncitorii, și țăranii. Din punct de vedere simbolic, ar fi fost just ca bărbați și femei extraordinari din toate aceste grupuri să fie recompensați de către cea mai înaltă autoritate a statului. Rămânem însă prizonierii mentalității polițiste, militariste și mai ales prizonierii pilelor, cunoștințelor și relațiilor.