de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Educația este cheia dezvoltării unei națiuni pe termen lung. Dar nu și pe termen scurt și mediu.
În situația în care se află azi România, e greu de imaginat că educația ar putea contribui rapid și masiv la schimbarea în bine a societății românești. Pentru ca ea să poată reforma România trebuie să se reformeze ea însăși mai întâi. Dar asta, deși e vital și urgent, cere mult timp. Însă premisele pentru reforma educației nu sunt reunite, iar ele depind de mult mai multe condiții decât cele ale educației înseși.
În situația de azi a României, schimbarea de paradigmă culturală, în sensul cel mai larg al termenului, nu poate veni decât dintr-o expunere masivă și îndelungată la diversitatea culturală, la lumi diferite de a noastră, capabilă să producă șocuri și fisuri în autosuficiența oricărei culturi repliate pe sine. Şi aici intervine în jocul schimbării diaspora.
Din motive economice, politice sau sociale cunoscute, România a avut șansa – prin emigrația ei masivă – unei expuneri foarte importante la alte culturi: învățare de limbi diferite, asumare de practici cotidiene diferite, contact cu administrații diferite, lumi politice, mediatice, culturale, economice și religioase diferite. Desigur, o bună parte dintre românii plecați nu se vor întoarce niciodată și vor profita de ospitalitatea societăților care i-au primit pentru a se integra definitiv în ele.
Dar, pentru prima data în istoria noastră, România are ocazia de a beneficia de o bogăție multiculturală uriașă, pe care cei ce se întorc o pot aduce cu ei. Întoarcerea unei părți din diaspora acasă este singura speranță, pe termen scurt și mediu, a redresării României: pentru că acești oameni revin cu alte moduri de a gândi, de a vorbi, de a face. Pentru că au deprins virtuțile muncii cinstite, ale administrației transparente, ale respectului pentru cel diferit. Pentru că au aflat ce înseamnă să fii recunoscut și valorizat pentru calitățile tale, pentru hărnicia ta, pentru curajul tău. Pentru că au putut învăța să-și pună în valoare creativitatea și inițiativa, ca să facă din ele (și nu din aranjamente și înrudire) cauze esențiale ale reușitei. Pentru că au trăit împreună cu mai bogați și mai săraci ca ei, cu creștini și musulmani, cu arabi și africani, dar și cu europeni de toate felurile, de la care au avut mereu ceva de învățat. Pentru că, în sfârșit, au învățat să fie demni fără să fie fuduli, așa cum au învățat să fie modești, fără să fie umiliți.
Cred, încă o dată, că aceasta e singura posibilitate realistă, în acest moment, pentru a scoate proiectul național și demnitatea românească din mlaștina în care le-au împins cea mai proastă (mai incultă și mai agresivă) garnitură de guvernanți din ultimele decenii. E singura modalitate prin care țesutul social poate fi reînnodat la bază, printr-o infuzie de idei, de inițiativă, de cinste, de curaj.
Nu idealizez diaspora și nu diabolizez românii rămași în țară. Dar așa cum arată azi România, îi va fi foarte greu, doar cu oamenii din granițele ei, să se așeze pe un drum drept. Nu pentru că nu ar fi oameni drepți în țară, ci pentru că felul lor drept de a fi nu poate să devină în scurt timp dominant la vârfurile puterii și, mai ales, nu poate să devină convingător la baza societății, acolo unde începe de obicei coruperea, conformismul și resemnarea.