de Cătălin Borangic, istoric.

Istoria e bună la multe lucruri, ea funcționând ca o memorie colectivă. Cu excepția momentelor când pe societate o lovește amnezia. Care amnezie nu e niciodată naturală.

Așadar, prin istorie ne amintim ce lucruri bune am făcut sau ce prostii la nivel social îndeosebi, noi sau alte societăți.

Și că tot a fost în vogă scurtul, dar percutantul, serial Chernobyl, îl folosesc ca motiv și îmi amintesc că zilele astea a mai explodat o chestie atomică la marele prieten și frate de la Răsărit, poporul rus.

Popor care, prin reprezentanții lui, și în 1986 și acum, a fost foarte secretos cu anunțarea necazului nu doar la megieși, dar nici chiar proprii cetățeni n-au fost avertizați.

Bine, de la sovietici fie ei de rit vechi sau nou nu mă aștept la bunăcredință, dar mă uit la noi la comenduire și nu văd nici o preocupare despre subiect. Toată lumea e acaparată de chiloțăreala zilnică, de scuipat către celălalt, iar despre autoritățile noastre am senzația că vor afla prin 2024 de accidentul de la Nionoksak.

Ăștia cred că radiațiile vin cu trenul, pesemne.

Nu aud măsurători ale nivelurilor de radiații, nu aud ceva despre direcția curenților de aer, nu ni se spune dacă ar fi cazul să stăm la umbră, prin case ori dacă trebuie să luăm nenorocita aia de pastilă de iod.

Acum că s-au început evacuările în nordul rusesc, totuși părerea mea, bazată nu neapărat pe vreo expertiză în fizica atomică, ci doar pe memoria istoriei, n-ar trebui să luăm măcar iodul ăla?

Vă scriu de la farmacie.