Povestea unei adevarate lectii de viata pe care ne-o ofera femeia din spatele unuia dintre cei mai mari oameni de stiinta romani a inceput la Botosani, loc pe unde au trecut Eminescu sau Enescu. Chiar daca poarta povara unei vieti ajunse la 100 de ani, traita in cel mai zbuciumat secol din istoria omenirii, Rodica Procopiu rememoreaza clipe din copilaria sa, din viata de familie, cu o pasiune si o prospetime extraordinara.

"La Botosani traiam intr-o casa pe o strada principala, pe bulevardul Eminescu. Aceasta avea o gradina mare, unde erau 14, 16 sau 18 brazi imensi parca, cu plante deosebite, aduse tocmai din Japonia. In acea casa se instalase un gradinar adus de regele Carol I si era chiar in centrul orasului. Tatal meu, Mihai Vasiliu, era fiu de razes si era un om instarit, avea pamant, moara si un iaz... S-a ocupat si de multiplicarea culturii, de tiparituri... Din copilaria frageda m-am imprietenit cu doua surori evreice... Pe vremea aceea, in Botosani erau foarte multi evrei, care au infiintat un club de cultura. Mergeam seara, pe atunci, la clubul cultural al evreilor si aici mi-au fost deschise portile catre literatura rusa. Eu eram la o scoala «slaba», la «Carmen Sylva», asta ca pe atunci femeile nu erau licentiate. Din copilarie am fost atrasa si fascinata de carte si de citit, de literatura franceza si de cea germana. Nu aveau profesori mari, nu aveau titluri, dar a fost extraordinar atunci. In timpul liber aveam grija de gradina, citeam... Totusi, fratele meu ma tachina si imi spunea ca, daca as fi fost la Liceul «Treboniu Laurian», faimos pe atunci, si acum la fel in Botosani, as fi ramas repetenta... Asa glumea fratele meu cu mine...", isi incepe povestea doamna Procopiu.

Pasiunea vietii - cititul

Cu luciditate, aceasta isi aminteste franturi din primii pasi facuti pe bancile scolii si de profesorii pe care i-a avut. "La noi, la liceu era o profesoara de Fizica ce avea «deviatii serioase». Ea nu se misca de la catedra, nu avea tact pedagogic... Asta pana a venit o profesoara tanara, evreica, care stia sa vorbeasca, ne spunea povesti fantastice, stia sa ne atraga si sa se faca placuta. Eram la o scoala unde, ca sa spun asa, unde aveam libertati... Aveam pasiunea cititului si a scrisului, lucruri care astazi nu mai sunt o valoare. Caligrafia era foarte importanta pe atunci si imi aduc aminte de scrisorile pe care le aveam de la bunica mea, extraordinar scrise, intr-o caligrafie perfecta si eleganta", mai rememoreaza doamna Procopiu.

Daruri pentru Rodica

De mica a fost iubita si s-a aflat in centrul atentiei. Intreaga familie o simpatiza si se bucura de numeroase favoruri sau cadouri, care mai de care mai interesante. "Eram nepoata favorita a familiei. Acasa era un loc aparte unde scria «Daruri pentru Rodica». Cei din familie ma gratulau cu o serie de cadouri si ma iubeau... Am strans ceva banuti si, la 18 ani, am plecat in Franta, la fratele meu mai mare, care facuse Politehnica in Bucuresti. Acesta s-a dus acolo si dus a fost, stabilindu-se la Besancon. Se numea Teodor Vasiliu si a avut initiativa in dezvoltarea formelor de inginerie practica, precum «puterea» de mobilizare a apei in cadere, a termocentralelor, si a fost prieten cu un mare industrias roman, Dimitrie Leonida. El a introdus principiul termocentralelor, cea de la Bicaz fiind realizata dupa ideile si inovatiile sale... Eh... fleacuri ce imi amintesc in insiruirea amintirilor mele."

Dubla licentiata in Filosofie si Litere

Intr-o vreme in care femeia se afla la inceputul perioadei de emancipare, Rodica Procopiu a avut ambitia de urmeze studii superioare, lucru exceptional in anii `30 ai secolului trecut. Din cauza problemelor cu tatal sau, ea a ales drumul Bucurestiului si nu a mai ajuns la Iasi. Si, pentru a demonstra ca se poate, a ales sa studieze la Universitatea din Bucuresti, optand pentru doua dintre cele mai grele specializari: Litere si Filosofie. "Pe atunci era perioada de maxima stralucire a Universitatii din Bucuresti, intr-o perioada in care erau o serie de personalitati acolo, in frunte cu Radulescu Motru. M-am inscris la doua facultati: la Filosofie si Litere. Din curiozitatile timpului, desi de la un mod oarecum simplist de predare in liceu, am trecut la mediul universitar. M-a impresionat Radulescu. Atunci era la moda gandirea filosofica chinezeasca, coreeana, ne atragea... Atunci era Romania pe care o consideram grozava, pasionanta, interesanta... Citeam foarte mult, foarte mult. Viata mea a inceput, daca pot spune asa, atunci cand mi-am inceput studentia", isi aminteste ea. 

Primul sot a cucerit-o cu un sonet

Al Doilea Razboi Mondial i-a dat si prima mare lovitura in viata. Primul ei sot a fost rapus de gloantele rusilor la Hotin. Viata a incercat-o dur si nu a crutat-o, dar a mers mai departe. "Sotul meu a fost omorat de rusi la Hotin in a sasea zi de razboi... Ne casatorisem numai de sase ani. Desi el era scutit de razboi, totusi a fost luat... Eu eram la Botosani, lucram in spitale si dadeam ajutor ranitilor. Acolo am primit scrisoarea ca sublocotenentul Georgescu a murit pe 6 iunie 1940, pe front la Hotin. Ca toti copiii, eram impresionabila, am cautat sa vad unde a murit si am descoperit locul unde cazuse sotul meu. L-am cunoscut frumos... El era profesor de Franceza si ne-am intalnit la Balti, acolo unde eram si eu profesoara de Filosofie. Mi-a citit un sonet din Karl Maria von Rilke in franceza si m-a impresionat... Mi-a atras atentia valoarea omului din el, ca eu nu dadeam atentie la baieti, niciodata nu ma impresionau multe la ei, dar ii respectam pe baieti", spune Rodica Procopiu.

Dragoste in vreme de razboi

Inca o data se dovedeste ca viata bate filmul. Vaduva de razboi, intr-o perioada critica, Rodica abia acum renaste si isi incepe marea aventura a vietii. L-a cunoscut intr-un mod aparte pe Stefan Procopiu. "Eram la Chisinau, in timpul razboiului... Intalnirea cu profesorul Procopiu a fost la examenul de Bacalaureat. Un om impresionant... El era desemnat sa fie seful Comisiei de Bacalaureat, dar nu s-a prezentat decat in momentul in care a primit aviz de la minister ca, daca nu se prezinta, va fi exclus din invatamant. Dupa trei zile a venit... am intrat in cancelarie si am vazut un om deosebit, detasat, desi ma asteptam sa fie rigid... A fost vesel, se uita cu ochi intrebatori la mine... Probabil ca i-a atras atentia felul in care ii intrebam pe elevi, si nu neaparat ca era mare demonstratie de cunostinte din partea mea, ci mai ales ca doream sa vad ce gandeste elevul. Stateam si pana la 10 noaptea la examen, era razboi la Chisinau care trecuse dincolo de Crimeea. Ma plimbam pe strazile Chisinaului si totul era impresionant... Stefan Procopiu era cu mine si avea o lanterna si lumina strazile, pe care le caracteriza ca din tablourile lui Durer... «Ce frumoasa a fost plimbarea de asta-noapte!», a exclamat acesta si s-a uitat curios la mine. Om ca Procopiu mai rar... si intalnirea cu el a fost «mersul destinului»... L-am revazut a doua oara, tot la Bacalaureat, de data asta la Vaslui, unde eram si eu inclusa la Filosofie. Wanda Levitchi, prietena mea care preda Franceza la Universitatea din Iasi, imi povestea de el", spune emotionata Rodica Procopiu.

I-a dat libertatea totala

De aici nu a mai fost decat un pas pentru marea poveste de iubire a celor doi. Doamna Procopiu a avut o relatie plina de respect si i-a dat libertate totala marelui om de stiinta, acesta respectand-o la fel cum a facut cu mama sa. S-au mutat intr-o casa din Copou, loc unde si astazi traieste aceasta. "Eu i-am dat libertatea totala si l-am respectat. Si el m-a respectat devenind, dupa mama lui, a doua femeie din viata lui. Lucra foarte mult, venea noaptea de la universitate. Calatoream mult in vacante doar noi doi, mergeam la manastirile din nordul Moldovei, era atat de frumos sa fim doar noi doi. Nu m-am bagat niciodata in stiinta lui, eu nici nu ma pricepeam la Fizica... O singura data i-am curatat biroul, i-am luat o cutie goala de pe birou si atat a fost. M-a intrebat unde este si i-am spus ca am aruncat-o... atat mi-a trebuit!!! A sarit si mi-a spus: «Nu era goala, avea un fir valoros de platina acolo si tu ai aruncat-o!»... Asa m-am lecuit cu Fizica si nu mi-a mai trebuit", continua povestea doamna Procopiu.

Comunistii au vrut sa-l "alunge" din universitate

Dupa anii `60, Stefan Procopiu a fost denigrat de comunisti, din cauza caracterului sau vertical si al corectitudinii. Au incercat inclusiv sa-l scoata si sa-l alunge din universitate, in conditiile in care nu a acceptat niciodata sa le fie pe plac si nici sa faca propaganda stalinista. "A fost o vreme in care a avut probleme grave la Universitatea din Iasi. Comunistii au incercat sa-l excluda. El nu a fost omul care sa faca politica niciodata. Atunci au inceput si problemele sale de sanatate, suferind numeroase infarcturi. Se consuma mult din cauza a ceea ce incercau comunistii sa-i faca. Era omul corect si niciodata nu a facut politica. Imi amintesc ca i-a «certat» aprig pe toti contestatarii lui, nu s-a lasat doborat. Totusi, desele mizerii politice i-au subrezit sanatatea. Intr-o zi, ingrijorata ca nu mai ajungea acasa, am plecat sa-l caut la universitate... L-am gasit cazut pe holul din spatele corpului A al institutiei, suferise un alt infract din cauza situatiei la care era supus si a deselor atacuri, pe care le suporta din pricina convingerilor sale", isi aminteste sotia omului de stiinta.

A murit in bratele sotiei

De mentionat ca Stefan Procopiu a suferit in 1955 un spasm cerebral, cu afectarea centrului vorbirii. Tratamentul prof. dr. Petru Branzei l-a ajutat sa-si revina la normal. In anul 1970, a avut alte doua infarcturi groaznice, iar pe 21 august 1972 se produce ultimul infarct, cel fatal. Moare in dimineata zilei de 22 august, la 82 de ani, 7 luni si 3 zile de la nastere. In ultimele clipe nu si-a mai dorit decat sa o aiba pe Rodica alaturi, sa-i simta mana si sa auda vocea cristalina a ei. Atat si nimic mai mult. "A suferit infarct dupa infarct... De ULTIMUL imi aduc si acum aminte. Era o zi in care Ceausescu a decretat ca populatia sa fie libera. Nu era nici un doctor de garda, desi am mers la spital ca sa-l salveze. Nu a vrut decat sa stau langa el, sa-l tin de mana si sa-i citesc, sa-mi auda vocea. In Copou totul era pustiu atunci, nu era nimeni... poate ca un doctor, daca ar fi fost, l-ar fi salvat. Ultimele clipe din viata lui imi revin vii in minte... A tipat sfasietor si a murit in bratele mele, a fost atat de dureros si de trist... da, asa s-a stins si s-a dus din viata mea Stefan Procopiu. El a fost omul complet pentru mine, omul care m-a fascinat complet. Am fost un cuplul perfect, ne-am potrivit extraordinar. Am fost a doua femeie din viata lui pe care a respectat-o dupa mama lui, cea la care tinea enorm", povesteste aceasta ultimele clipe din viata marelui fizician.

O poveste de vis - iubirea perfecta

Cu privirea in lacrimi, parca doborata de cei aproape 30 de ani de la disparitia omului care i-a fost alaturi si a respectat-o, Rodica Procopiu pare ca asteapta sa-l "revada", din clipa in clipa, pe cel care a fost Stefan Procopiu. "Eram doar noi doi, era atat de frumos si de perfect. El s-a dus, dar in aceste clipe imi aduc aminte de vremurile noastre, de perioada in care petreceam vacantele doar noi, cand noi calatoream... A fost amuzant o data, la o manastire din nordul Moldovei, cand, in camera unde obisnuiam noi sa mergem de fiecare data, era un alt cuplu. Stefan a ramas mirat ca e altcineva acolo, a vrut sa-i alunge, pentru ca el considera acel loc doar al nostru... L-am luat si i-am spus sa se linisteasca si ca au dreptul sa treaca si altii pe acolo... Era un om hotarat, un om al ultimului cuvant. Se spunea ca, daca Procopiu era prezent la o intrunire sau o discutie, atunci era clar: Stefan Procopiu transeaza discutia", il caracterizeaza sotia pe savant.

Sadoveanu a vrut sa-l racoleze in Partidul Comunist

Marele cercetator i-a avut ca prieteni pe marii scriitori si oameni de cultura ieseni precum Mihail Sadoveanu si George Toparceanu. La mijlocul secolului trecut, Sadoveanu, membru marcant al Partidului Comunist, a incercat adesea sa-l "racoleze" pe savant pentru a-l atrage la comunisti. "Eram intr-un grup in care erau marii oameni de valoare ai culturii romanesti, precum Mihail Sadoveanu, George Toparceanu sau Ionel Todoreanu. Era o vreme cand frecventam cele mai inalte cercuri culturale si artistice ale Romaniei. Toti au incercat sa-l atraga catre politica, dar niciodata nu a acceptat sa faca acest lucru. A fost un om care s-a tinut departe de aceasta lume si a refuzat sa faca politica. Adesea, inclusiv Sadoveanu, a discutat cu el si i-a propus sa intre in Partidul Comunist. Vreau sa va spun clar: Stefan Procopiu a fost o persoana care niciodata nu a facut politica. Probabil si din aceasta cauza nu a fost «suportat» de regimul de pana in 1989 si chiar a fost atacat si denigrat intr-un mod foarte urat si brutal. El, in schimb, a ales sa ramana acelasi om corect, radical si complet dedicat stiintei si in numele acesteia", spune Rodica Procopiu despre marele om de stiinta.

"In rest, nimic nu mai este, totul s-a dus..."

Mereu a fost curioasa, atrasa de presa si de ceea ce se intampla in viata cotidiana. Cu o unda de regret marturiseste ca este dezamagita de modul in care se petrec lucrurile in Romania de astazi. "Imi place mult de Cristian Tudor Popescu, pentru ca e foarte combativ si vertical. Mai citeam, dar si ziarul la care eram abonata a disparut... Ceea ce se intampla acum in societatea noastra lasa mult de dorit, nu mai sunt valorile de altadata si nici ceea ce era frumos", regreta Rodica Procopiu. Mai mult, ani de-a randul, sute dintre lucrurile care i-au apartinut marelui fizician Stefan Procopiu au disparut fara urma, luate de diverse persoane care s-au perindat prin casa acesteia. Nu a mai pastrat decat ceea ce l-a legat intim de fizician, lucruri pe care le pastreaza ca o amintire vie si curata. "Au tot disparut lucrurile personale ale lui Stefan Procopiu... le-au luat care si cum au putut. Eu le-am donat pe unele catre cinci institutii din Iasi si nu am pastrat nimic. Am doar cateva care sunt doar pentru noi doi, imi aduc aminte de momentele foarte intime ale noastre si pe care le-am avut doar noi doi... In rest, nimic nu mai este, totul s-a dus...", spune aceasta.

"Nu mai vad sa citesc, nu mai vad... E un semn clar...  pot spune ca «am murit»"

Timpul si-a pus amprenta asupra sa. Povara celor 100 de ani nu o iarta. Din ce in ce mai des este nevoita sa se interneze in spital. Un lucru, insa, pare sa o fi doborat: nu mai vede sa citeasca, iar acest lucru pare sa o fi vlaguit si intristat cel mai tare. Faptul ca a lasat-o vederea si nu mai poate citi, pasiunea ei de-o viata, a cazut ca un trasnet pentru femeia din spatele marelui om de stiinta: "Nu mai vad sa citesc, nu mai vad... E un un semn clar... de acum incolo pot spune ca am «murit»... Sa citesc m-a fascinat intreaga viata si acum am ramas fara aceasta... E rau, e foarte rau pentru mine... Trebuie sa ma internez, sa merg la spital, e din ce in ce mai greu... De acum nu mai am nimic, am pierdut totul si nu mai astept decat sa vina Moartea, atat mai pot face", isi incheie povestea, tulburata, doamna Procopiu.


La un pas de Premiul Nobel pentru Fizica

Stefan Procopiu s-a nascut in 1890, in orasul Barlad, si a fost unul dintre cei mai mari fizicieni si inventatori din Romania. Acesta a descoperit "efectul Procopiu", de depolarizare a luminii. Urmeaza studii de specialitate la Paris, cu profesorii Gabriel Lippmann, Marie Curie, Paul Langevin, Aimè Cotton, Charles Fabry, lucrand în Laboratoire de Récherches Physique. Devine doctor în Stiinte Fizice la Sorbona, iar pe 15 ianuarie 1925 este numit profesor titular la catedra de Gravitatie, Caldura si Electricitate a Universitatii din Iasi, la care a predat pana la pensionarea sa, pe 1 octombrie 1962. Rand pe rand, a fost decanul Facultatii de Electrotehnica a Politehnicii "Gheorghe Asachi" din Iasi, de la înfiintarea ei, in decembrie 1937, si pana la 1 februarie 1941, apoi decan al Facultatii de Stiinte a Universitatii Alexandru Ioan Cuza. Este membru al Academiei Romane din 1955, premiat al Academiei inca din 1920. Din 1967 a ocupat functia de membru al Comisiei Mondiale, pe anul 1970, de propuneri pentru Premiul Nobel la Fizica. Descoperitor al Magnetonului Bohr-Procopiu in 1919, nu a putut deveni laureat al Premiului Nobel dintr-o banala eroare a comisiei ce acorda cea mai importanta distinctie stiintifica din intreaga lume.

 

(Material preluat din Buna Ziua Iasi)