GABRIEL ALEXE
Profesor de matematica, a atras de partea sa rigurozitatea cifrelor, pe care le urmareste si le cucereste prin cuvinte, transformandu-le apoi in poeme.
Pasionat de numar si de rima deopotriva, Gabriel Alexe pastreaza in poeme armonia si exactitatea matematica a regulilor vietuirii. Chiar daca uneori ea, vietuirea, trece din planul uman, ordinar, in cel idilic, extraordinar, supranatural.
Profesorul de matematica de la Scoala 16 este acel personaj necesar fiecarui orasel, acel poet a carui trecere echilibreaza spiritual un comun al cotidianului, influenteaza benefic si profund o comunitate careia i se dedica si pe care o slujeste cu pasiune.
Autor a numeroase volume de poezie, un bun cunoscator al Haiku-ului, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, Gabriel Alexe este mult mai cunoscut comunitatii botosanene drept "directorul de la Scoala 16", unde se incapataneaza sa ramana si sa se implice in viata unei unitati in care, nu de putine ori, a avut destinul unui Mester Manole: ce faurea ziua noaptea se surpa.
Numai ca iata, de un timp, din ce in ce mai mult se faureste ziua si parca tot mai putin se surpa noaptea.
Nascut in Campina, judetul Prahova, pe 2 noiembrie 1959, Gabriel Alexe se pregateste sa marcheze cu maturitate prima jumatate a vietii.
Licentiat al unei facultati de Matematica, absolvita in Bucuresti, in 1984, si al uneia de Economie, finalizata anul trecut in Iasi, Gabriel Alexe a implinit anul acesta 25 de ani de profesorat la Botosani, dintre care aproape 20 la conducerea Scolii 16.
Gabriel Alexe a debutat editorial in 1996, cu volumul Camera cu paianjen, distins cu Premiul editurii Moldova la concursul Porni Luceafarul. Au urmat apoi, in 1998, Suflet vandut iubirii, Arome tarzii, in 2000, si Asha, in 2004. Prezent si in antologia bilingva de haiku O suta de catarge, Ed. Haiku, Bucuresti.
Poet al urbei prezent in viata literara, atat a scriitorilor "profesionisti", cat si in viata tinerilor aspiranti, Gabriel Alexe pare sa isi gaseasca menirea acolo unde simte ca poate transmite energia creatoare, unde mediul absoarbe cu nesat discursul cursiv, degajat si mereu neprotocolar cu care poetul isi incanta audienta.
