Cântecul sacadat al roţilor de tren şi meseriaşii care-l "cântă" în fiecare zi! FOTO- VIDEO
OAMENI si MESERII

Cântecul sacadat al roţilor de tren şi meseriaşii care-l "cântă" în fiecare zi! FOTO- VIDEO

Puţini sunt cei care să nu fi călcat măcar o dată într-un tren, să nu fi simţit zbuciumul maşinăriei, să nu-i fi ascultat cântecul sacadat. Pentru unii, trenul înseamnă vacanţă, pentru alţii- studenţie. Pentru o mână de botoşăneni, trenul înseamnă locul de muncă, iar gara- o extensie a acestuia.

Proiectul "Oameni şi meserii a ajuns în Gara Botoşani, o clădire proaspăt reabilitată, la fel ca spaţiile dintre şine şi subtraversarea amenajată în urmă cu câţiva ani, dar sărăcită de trenuri. Apariţia autocarelor care circulă pe drumurile interjudeţene precum şi permanenta reorganizare a Companiei Căile Ferate Române a redus treptat numărul trenurilor care ajung şi pleacă din Gara botoşăneană. Din timp în timp, sirena de tren sparge murmurul oraşului care trăieşte într-un alt ritm.

Miron Aostăcioae şi Daniel Poleac lucrează în tren de 25 de ani şi erau cruzi atunci când au terminat şcoala şi s-au trezit că sunt responsabili de viaţa călătorilor. Milioane de călători şi milioane de kilometri le-au văzut ochii, trenul impunându-le propriul ritm de care ei au ascultat.

"Ştiţi că şi acum eu merg la şcoală?"

Miron Aostăcioae este mecanic de locomotivă pe personalul Botoşani- Vereşti şi retur. La Sibiu l-a aruncat viaţa, la şcoala profesională de mecanici de tren.

"Şi armata şi şcoala acolo le-am făcut. M-am dus vara asta cu soţia prin partea aceea de ţară şi m-am gândit să trec să-mi văd şcoala, era în cartierul Guşteriţa, dar totul era paragină. M-a luat aşa, un fior, că era frumos odată acolo. Armata tot acolo am făcut-o, la unitatea militară de la Şcoala de Artilerie. La Sibiu m-am format ca mecanic, am făcut şcoala acolo tip Căi Ferate, în depou m-am dus ucenic. Meseria mea nu e numai să conduc trenul, pentru că până ajungi mecanic înveţi tot despre locomotivă. Aşa era pe timpuri, acum nu mai este aşa. Aveam 20 de ani când am ieşit la meserie", îşi aminteşte Miron Aostăcioae.

Cum curiozitatea e mare, mecanicul explică şi cum funcţionează o locomotivă: "Pe principiul motorului de maşină, doar că e mai mare. Exact aşa, are de la baterie, cum îi vine curentul, până ajunge la... exact ca o maşină. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot asta aş face. Ca să fii mecanic, trebuie să-ţi placă să fii stăpân pe maşinărie. Plec din Botoşani, mă duc la Vereşti, rămânem peste noapte acolo şi dimineaţa venim înapoi. Şapte ore cel mult, după şapte ori mă dau inapt. Aşa e orarul de când suntem singuri pe locomotive, când eram cu ajutor de mecanic, lucram zece ore".

Curiozitatea oamenilor care au trecut prin gară are legătură în primul rând cu locomotiva şi deşi nu prea are treabă cu călătorii, din când în când mai lasă pe câte unul să-şi bage nasul în butoane, dar se întâmplă rar. Copiii lui, de exemplu, nu au fost foarte curioşi, probabil de aceea şi-au şi ales alte cariere- în juridic şi în IT. În schimb, copiii de la bloc şi părinţii lor mai degrabă au venit "la tren".

"Contează foarte mult pentru copii şi mulţi mă ţin minte şi mă arată cu degetul pe stradă: nenea acela m-a luat în locomotivă. E o meserie frumoasă, poate multora le-ar plăcea, dar trebuie să treci prin tot felul de teste şi examene: medicale, psihologice, tehnice, instrucţii. Ştiţi că eu şi acum merg la şcoală? În fiecare săptămână avem şcoală, avem caiete, dăm testări. Trebuie să fim tot timpul puşi la punct. De exemplu, dacă mi se strică locomotiva pe traseu, ar trebui să sun să-mi trimită locomotivă de ajutor. Dar dacă ştiu despre ce e vorba, mai resetez, mai... na! Ne descurcăm", spune Miron Aostăcioae.

Dar oricât de frumoasă ar fi meseria, are şi părţi oribile, de care Miron Aostăcioae a fost ferit până acum. Însă ştie că se poate întâmpla. "Accidentele sunt urâte. Un coleg de-am meu a avut două într-o zi, opt oameni au murit, patru dintr-o căruţă, patru dintr-o maşină. Am un coleg la Iaşi, cu 24- 25 de morţi. În viaţă e după cum ţi-e bafta. Că doar tot pe trasee scurte circulă. Eu nu am avut niciodată, nici măcar un animal, m-a ferit Dumnezeu. În schimb, odată mi-a luat foc locomotiva, se întâmpla acum vreo cinci ani. Nu ştiu de la ce, făcuse un scurtcircuit pe undeva. Mi-am luat stingătorul, m-am dat jos şi am stins, ce era să fac? Altceva nu ai ce face. S-a întâmplat odată că a luat foc o locomotivă pe la Piteşti, s-a întors mecanicul să vadă nu ştiu ce şi a murit", povesteşte mecanicul de tren.

Ochi obişnuiţi cu peisajul

Cea mai mare plăcere e să domine maşinăria de 120 de tone, să urce scările înguste şi incomode, să intre în cabină şi să se aşeze la pupitru, cu conştiinţa faptului că totul stă în mâna lui. "Să dai semnalul şi să pleci... nu e ceva mai frumos". Şi de cât a făcut traseul Botoşani- Vereşti, Miron Aostăcioae cunoaşte în detaliu fiecare milimetru de peisaj, iar orice schimbare îi atrage atenţia. Sub ochii lui, au crescut copiii care fugeau din curtea casei să vadă trenul, s-au mutat familii din casele pe lângă care a trecut, s-au ridicat alte case, s-au schimbat culturi agricole.

"Cum să nu-l cunosc dacă îl fac zi de zi? Exact ca la un birou, dacă eu ştiu că pixul trebuie să fie acolo, înseamnă că acolo e. Am văzut multe case ridicându-se, le-am văzut de la temelie, numai vreo patru sunt aici la ieşirea din gară, la intrarea în Vereşti... Cunosc şi cârdurile de oi scoase la păscut...", râde nenea Miron.

Era frumos şi înainte şi îşi aminteşte cu drag de despărţirile cărora le-a fost martor, de plecarea băieţilor în armată. "Cereau la mecanic să dea claxoane, să ştie toată lumea că pleacă în armată. Mie oricum îmi place să dau multe claxoane, aşa îi salut pe cei pe lângă care trec, şi salut şi ciobanul, şi omul care trece prin zonă, şi copiii, salut- salut. E frumos, zic eu. Am prins zăpezi, la barieră spre Suceava, ne-am înfundat, sau la Vereşti. Era zăpada cât locomotiva, dar reuşeşti să treci, greu, dar merge. Înainte de locomotiva asta, am avut una din alea clasice, erau mai puternice dar şi mai mult întreţinute. Eram doi în tură pe locomotivă, o mai duceai la reparat, dura ceva timp până se rezolva problema, mai umblai după piese. Acum, dacă se strică ceva, rezolvi în zece minute sau chemi locomotiva de ajutor. E mai frumos acum, mai curăţel. Nu mergeai în cămaşă la serviciu, ci cu halat, erai tot afumat, murdar...", îşi aminteşte mecanicul, iar cu ochii minţii îi şi vezi pe mecanicii şi pe ajutoarele de mecanici urcând pe locomotive, întorcându-le, răsucindu-le, frânând la milimetru.

Înainte de "modernizare", în Gara Botoşani erau 90 de mecanici şi 40 de ajutoare de mecanici, dar cu timpul numărul lor s-a mai redus. "Erau şi multe trenuri, aveam Braşov, Timişoara, Bucureşti, personalele către Putna, erau trenuri din oră în oră. Acum nici călători nu mai sunt. Erau şi meseriaşii de la Depou, de vizavi. Acum e paragină, ca la Sibiu, noroc de copăceii ăştia că mai ţin dos şi nu se văd clădirile goale".

Regretele care-l încearcă nu se referă la munca lui, culmea! ci la traiul celor care fac revizia şinelor de tren, pe care le verifică zilnic. "Ei au câte un sector de 10 kilometri pe care îl fac la pas, fie că-i vară, fie că-i iarnă. Li se strică mâncarea în geantă dacă-i cald şi le îngheaţă dacă-i frig, că doar trebuie să-şi ia ceva de mâncare la ei. Lor le datorăm siguranţa transportului şi au un salariu mic- mic".

Dacă nu se încheia regimul Ceauşescu în decembrie '89, şi linia noastră până la Vereşti ar fi fost electrificată, astfel încât traficul ar fi fost mai bun, poate, mai eficient şi mai rapid. Dar aşa, n-ai voie să depăşeşti viteza şi pe traseu sunt trei restricţii de viteză.

"Programul personal în funcţie de graficul CFR-ului"

De aici încolo explică Daniel Poleac, şef de tren. Pe tren a ajuns tot în urmă cu 25 de ani, după ce a făcut şcoala la Iaşi, timp de şase luni.

"În general se face în centrele de regională şi din '91 am intrat în meserie. Treaba mea e să verific biletele, starea vagoanelor... Noi suntem capul răutăţilor, aşa zicem, că noi suntem imaginea CFR-ului, pe noi ne întreabă lumea de ce întârzie trenul, dacă-i frig, de ce nu-i cald, dacă-i cald, de ce nu-i răcoare. La ora actuală, însă diplomaţia nu e chiar suficientă. E o meserie frumoasă, cunoşti tot felul de oameni, dar în ultima vreme, noi, ăştia de la Botoşani, suntem cam vitregiţi. Că nu a fost un proiect să ne electrifice şi nouă linia, că de trei ani s-a închis remiza de locomotive, iar mecanicii care erau aici trebuie să se prezinte la Suceava, lăcătuşii de revizie, cei care umblă cu ciocanul şi bat în roată, au trei ani de zile de când fac naveta la Suceava. Am mai rămas noi, o mână de oameni, suntem 20 de toţi în Staţia CFR- Personal de drum, dar fără casiere, ci numai noi, ăştia care purtăm geanta în drum. Am fost şi 60. Era altfel înainte, aveam multe trenuri.. Când plecau copiii în vacanţe, era plină gara", oftează şeful de tren.

Cu toate astea, rezistă în branşă şi adună amintiri- amintiri, pe care să le împărăşească când va fi la pensie.

"Cel mai mult am fost plecat de acasă patru zile. Am venit din cursă şi, caz de extremă urgenţă, du-te înapoi. Am avut colegi care stat înzăpeziţi şi câteva zile, pe la Bucureşti. Să nu mai zic de sărbători, doar prin excepţie s-a întâmplat să stăm acasă două zile legate. După cum e făcut programul nostru, stai poate două zile acasă, dar a treia obligatoriu eşti la serviciu. Păi să vă explic traseul meu. Aseară am dormit acasă, diseară (joi seară, n.r.) dorm la Suceava, vineri seară sunt acasă, duminică seară- la Ilva Mică, marţi seară la Bacău, joi seară la Bucureşti. Şi dacă aveam şi vagoane de Mangalia, pe care le prindeai de două ori pe lună, aş fi ajuns şi pe acolo. Noi suntem ca un cuc, ne mutăm cuibul. Dar fetele mele nu au simţit că nu au tată sau că au mai rar. Pe soţie nu am putut s-o ajut aşa cum ar fi trebuit, de exemplu, la treburile casnice. Când era vorba de scuturat covoare, îmi spunea dinainte şi rezolvam. Oricum, ne facem programul personal în funcţie de graficul CFR-ului", râde Daniel Poleac.

Infrastructura învechită, cauza reducerii vitezei pe calea ferată

Reducerea numărului de vagoane care ajung în Botoşani determină şi înghesuiala, astfel de cazuri reclamând diplomaţia şi "relaţiile publice".

"Am avut cazuri cu călători care au stat în picioare. Luni am plecat de la Bucureşti şi de la Bacău am avut oameni fără loc şi-mi reproşau cum să stea ei în picioare atâta drum. Na, am admis că era aglomerat, dar l-am întrebat de ce a acceptat să meargă aşa. Şi dacă tot e urgenţă, că aşa spunea, de ce îmi reproşa mie? Dar politica este: capul jos şi maximă amabilitate", spune "naşul".

Din punctul său de vedere, scăderea numărului de călători este cauzată şi de faptul că au apărut traseele interjudeţene, parcurse cu autocare sau microbuze. "Păi, trenul nostru de Timişoara pleacă la 15:11, de acolo se pleacă la ora 14. Trenul nostru de Bucureşti pleacă la 11:22, autocarul pleacă la 10. Dar, cred eu, că trenul este cel mai sigur din punctul de vedere al securităţii transportului. Dar meseria era mult mai grea înainte, înainte nici lumină pe holul vagonului. Acum, condiţiile sunt mult mai bune, confortul este ridicat, dar nu avem suficiente vagoane şi nici locomotivele nu sunt tocmai bune", adaugă Daniel Poleac.

Admite "păcatele" liniilor de tren şi este la fel de nemulţumit de lipsa de investiţii ca şi călătorii care i se plâng.

"Când am intrat eu, în '90, viteza medie era de 72 de kilometri la oră. Acum a ajuns undeva la 48- 50 de kilometri la oră. Problema este infrastructura! Să vă dau un exemplu: de la Botoşani la Vereşti, în 44 de kilometri, avem şapte restricţii de viteză. Adică pe un anumit segment de drum se merge cu 20 de kilometri la oră, deşi ar fi fost normal să fie în jur de 60 de kilometri la oră, fiind că au scos păzitorii de bariere şi au redus viteza la tren. Cea mai bună viteză, în momentul la care vorbim, avem pe Ploieşti- Bucureşti cu 120 de kilometri la oră şi Bucureşti- Constanţa sau Bucureşti- Braşov, cu 140 de kilometri la oră. Sunt trenuri între Bucureşti şi Constanţa care fac două ore şi 10 minute", explică şeful de tren.

În ciuda necazurilor, el preferă să-şi clădească viaţa din amintiri plăcute, din aventuri vesele. "În anii '90, veneam de la Ilva Mică cu Timişoara, şi trec la clasa I. Nu erau becuri, trag uşa de la vagon, dau bună seara, întind mâna după bilete, nu vedeam nimic. Din întuneric, strălucea ceva: ochii a patru capre. Erau nişte munteni cu sarici din alea mari, şi-mi spune unul: Apăi, nene, no, ce era să facem cu caprele? Nu tre să le ducem la locul lor? Altădată, am prins un traseu în timpul unui concurs chinologic la Arad. Când am intrat într-un compartiment, pe podea era un câine Ciobănesc Mioritic, alb, mare. Numai o dată a întors capul mare şi face Ham. Am închis încetişor uşa şi am plecat mai departe, dar mai să-mi sară inima! Colegi de-ai mei au avut berbeci, câini ascunşi prin toalete..", povesteşte amuzat şeful de tren.

Are însă şi aventuri deloc plăcute, care l-au zguduit. "Acum doi ani de zile, la Iteşti, lângă Bacău, frânare de urgenţă. M-a sunat mecanicul, m-a chemat în faţă că a prins o maşină cu o femeie. O fată de 36 de ani, asistentă medicală, gravidă în luna a şaptea, vorbea cu taică-su la telefon, n-a aşteptat la trecerea de tren. A intrat trenul în plin, numărul din faţă de la maşină a rămas parcă sudat pe tamponul locomotivei, maşina aruncată la vreo 30 de metri. A venit tatăl ei, era disperat, mai ales că o făcuse atentă la tren", îşi aminteşte Daniel Poleac.

Cum "naşul" e prietenul călătorilor cu trenul, suntem curioşi să aflăm cât adevăr se regăseşte în toate acele legende ale naşilor. "Puteţi urca în tren fără bilet, cum să nu. Vă puteţi înţelege cu naşul, sigur că da. Dar vă taie chitanţă", râde şeful de tren şi continuă.

"Au fost cazurile acelea mediatizate, dar nu erau pe trenurile de Botoşani. Noi suntem o secţie cuminte, dar să vedeţi ce-i pe Videle. Şeful de tren merge cu jandarmul sau cu poliţia pentru că sunt multe clanuri. La un compartiment de opt oameni, îţi întinde 2 lei şi dacă te apuci să ceri bani pentru cât costă biletele, îţi ia şi ăia 2 lei din mână şi-ţi închide uşa de la compartiment în nas. Sau au oamenii bilete cu loc, vin clanurile şi ocupă locurile plătite şi dacă vrei să stai jos, lor le dai bani. Oricum, din ce legende au fost, au rămas doar legendele pentru că suntem foarte controlaţi. Şi să vă mai spun ceva: dacă vă luaţi bilet de la casa de bilete, ieşiţi mai ieftin. De exemplu, dacă la casă iei un bilet cu 92 de lei, din tren ajunge cu 40% mai scump. La fel şi cu câinii- de plimbat un câine la Bucureşti costă 27 de lei, din ăsta mare. Cu botniţă, cu carnet de sănătate şi- cel mai important, cu acordul celorlalţi călători din compartiment, că nu-i poţi obliga să-ţi suporte animalul", spune Daniel Poleac.

Trenul intră în gară şi în scurt timp va pleca. În tren, doi oameni care îşi fac meseria aşa cum au învăţat-o. Unul controlează o locomotivă, celălalt controlează vagoanele. Fiecare cu bucuriile şi cu tristeţile lui, acompaniate de "glasul roţilor de tren". În urma trenului rămâne, aproape goală, Gara Botoşani.
 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Proiectul blocului explodat, căutat în arhivele Consiliului Judeţean Suceava

Joi, 21 Septembrie 2017
1166

În şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Mihai Platon, şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Botoşani, a cerut ajutorul autorităţilor judeţene de a lu...

Vicii de construcţie descoperite de expert la blocul în care s-a produs explozia FOTO

Miercuri, 20 Septembrie 2017
5078

Timp de câteva ore, expertul tehnic atestat, prof. Dorel Plătică, a verificat toţi pereţii şi structurile de rezistenţă din scara blocului în care s-a produs explozia vineri şi a d...

Un cadru didactic botoşănean ia poziţie împotriva interzicerii materialelor auxiliare. "O să-i închidem în puşcărie pe profesori?"

Miercuri, 20 Septembrie 2017
1687

Liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, Liviu Axinte, consideră că Ministerul Educaţiei a greşit flagrant în momentul în care a interzis, pe nepusă masă, folosirea ...