Tânăra din Știubieni care și-a omorât fetița și a aruncat-o în fosa din curtea locuinței a fost încarcerată la Penitenciarul Botoșani

O tânără care și-a omorât fetița și a aruncat-o în fosa din curtea locuinței a fost încarcerată ieri seară, imediat după ce instanța de la Botoșani a decis ca aceasta să fie dusă la închisoare.

La data de 05.08.2020, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Știubieni, au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Botoșani, pe numele unei femei de 21 de ani, din comuna Știubieni.

Aceasta a fost condamnată la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma omorului. Mai exact, la data de 08/09.08.2019, a născut fără asistență medicală, un copil de sex feminin, viu, pe care imediat după naștere l-a lovit de mai multe ori cu un obiect contondent și apoi l-a aruncat în fosa din curtea locuinței.

“Tânăra a fost depistată la locuința sa, fiind reținută și ulterior escortată către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării”, au anunțat polițiștii de la Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Semnificațiile zilei de 14 noiembrie: „Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului

astăzi, 12:21

În fiecare an, pe 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Apostol Filip. Tot în această zi, în calendar, este consemnat „lăsatul secului pentru p...

Sucevenii se amuză: Cum arată noul ”județ al geniilor” / Fost prefect: ”Vor să șteargă Botoșaniul de pe hartă!”

astăzi, 10:48

O pagină de socializare a lansat în spațiul public o imagine ”adaptată” noilor discuții cu privire la reforma administrativă a țării, un proiect anunțat în ultimele să...