Judecătoria de pe lângă Tribunalul din Botoșani a soluționat cazul ambulanțierului a cărui viață a fost curmată într-un accident rutier, în timp ce se afla în misiune, în urmă cu cinci ani. După numeroase amânări, cel care se face vinovat de moartea lui Constantin Brânzilă, în vârstă de 57 de ani la momentul producerii tragediei, a fost condamnat, joi, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.
În seara zilei de 19 martie 2015, Constantin Brânzilă era de serviciu pe ambulanță și transporta spre Iași o fată de 17 ani, care avea nevoie de dializă. Când a ajuns în intersecţia dintre strada Petru Rareş şi Bulevardul Mihai Eminescu, ambulanța, care circula cu girofarul aprins și cu semnalele acustice pornite, a fost lovită de un autocamion, care a intrat în intersecție fără să acorde prioritate.
Ambulanța, în care se aflau patru persoane, șoferul, o asistentă medicală, fata de 17 ani și mama acesteia, a fost proiectată într-un stâlp de electricitate, apoi a ajuns din nou pe șosea. Ambulanţierul a rămas încarcerat, fiind scos fără viață dintre fiarele contorsionate. De suferit au avut și celelalte persoane din ambulanță, precum și șoferul autocamionului, cel care a provocat accidentul.
Gavril B. se va afla, vreme de trei ani, sub supravegherea organelor de control, iar plata pe care o datorează corespund strict părții sale din cheltuielile judiciare, la care se adaugă costul procedurii de necropsie, însumându-se 1500 de lei. Familia nu primește nicio despăgubire, nici vreun ban pentru amortizarea costurilor de judecată.
„În baza art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul BULGARIU Gavril, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 91 şi art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. (…)Respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Nova Apaserv S.A.. Respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de părţile civile Brînzilă Florentina, Duceag Mihaela Claudia şi Abalaşei Vasilica Loredana. Respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani şi Serviciul de Ambulanţă Botoşani. Respinge cererile formulate de părţile civile Brînzilă Florentina, Duceag Mihaela Claudia şi Abalaşei Vasilica Loredana de acordarea a cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariu avocat. În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat (incluzând c/val analizelor toxicologice şi c/val raportului de raportul medico – legal de necropsie în sumă de 557,08 lei)”, se arată în sentința emisă joi de Judecătoria din Botoșani.
Salvatorul care a murit în cumplitul accident, era unul dintre cei mai vechi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani şi apreciat de cei cu care lucra. Constantin Brânzilă participase la sute de misiuni. În memoria colegului mort în misiune, Serviciul Județean de Ambulanţă din Botoşani a ridicat un monument în curtea unităţii.
Decizia magistraților nu este definitivă, familia defunctului având drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare.