Liviu Dragnea, CONDAMNAT definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu EXECUTARE!

Dragnea trebuie să se predea astăzi la Poliție, pentru ca sentința să fie pusă în aplicare. În cazul în care nu se va preda, polițiștii vor merge la domiciliul său pentru a pune în executare decizia instanței.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat de judecătorii ICCJ, în dosarul angajărilor fictive de la Teleorman. Liderul PSD are de executat 3 ani și 6 luni de închisoare.

Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu. Dragnea nu a fost prezent la ultimul termen de judecată, el fiind reprezentat în sala de judecată de doi avocaţi. 

Dragnea trebuie să se predea astăzi la Poliție, pentru ca sentința să fie pusă în aplicare. În cazul în care nu se va preda, polițiștii vor merge la domiciliul său pentru a pune în executare decizia instanței.

 

Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate care munceau la partid.

Potrivit DNA, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.

DNA mai susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Patru luni fără permis și amendă pentru un tânăr care rula cu 153km/h!

astăzi, 11:12

Sâmbătă, 1 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au surprins cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteza de 153 km/h pe sectorul de drum din interioru...

RăsfoZICI vine la Biblioteca Județeană Botoșani. O sărbătoare a cititului împreună

astăzi, 10:43

ZICI este un eveniment internațional sărbătorit în peste 170 de țări, în prima zi de miercuri a lunii februarie, care promovează cititul cu voce tare, împărtășirea poveștil...

Dacă va intra pe teren, Mailat va juca astăzi meciul cu numărul 200!

astăzi, 10:18

În cazul în care va intra pe teren, Sebastian Mailat va bifa meciul cu numărul 200 în SuperLigă (41 goluri, 12 pase decisive), întrecere în care a debutat pe 29 mai 201...