Pompieri purtați pe drumuri de un cetățean panicat

Pompierii botoșăneni au intrat, luni la amiază, în alertă în urma unui apel la 112. Un cetățean a spus dispecerului că la un bloc de pe strada Ștefan Luchian, din municipiul Botoșani, se simte un puternic miros de gaz.

O autospecială din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență s-a deplasat la fața locului, dar în urma verificărilor făcute de pompieri s-a dovedit că alarma a fost falsă. La fața locului a fost chemată și o echipă de la funrizorul de gazele naturale, dar nu a fost identificată vreo scurgere de gaze.

 

În ultimele zile, pompierii au fost puși de mai multe ori pe drumuri de alarme false. Un cetățean a sunat sâmbătă la 112 să ceară ajutor, după ce a văzut o mașină avariată în Zona Industrială, spunând că în interior este o persoană care se mișcă. Când au ajuns la fața locului echipele de intervenție au constat că mașina a fost implicată într-un accident acum câteva zile, iar proprietarul căuta ceva în torpedou.

Săptămâna trecută, un botoșănean care trecea pe lângă un depozit a anunțat la 112 că  izbucnit un incendiu, dar când au ajuns pompierii în curte au constatat că se făcea curat iar fumul provenea de la deșeurile care ardeau. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...