Femeie de 62 de ani ucisă cu toporul de către concubin

Femeie de 62 de ani ucisă cu toporul de către concubin

O femeie în vârstă de 62 de ani, din localitatea Carasa, din comuna Corlăteni, a fost înjughiată de către concubin, în vârstă de 56 de ani, luni. Victima a decedat pe loc.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 12:30. Potrivit anchetatorilor, din primele informații, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, moment în care bărbatul a lovit-o cu un topor pe femeie. Fapta ar fi fost comisă într-un acces de furie, agresorul fiind cel care a apelat 112 pentru a cere ajutorul forțelor de intervenție.

La fața locului au fost direcționate două echipaje de poliție, pompieri, precum și o ambulanță, însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul. Corpul neînsuflețit a fost preluat de specialiștii Serviciului de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei.

Bărbatul a cooperat cu organele de poliție, fiind escortat spre sediul Secției de Poliție nr. 4, unde este audiat la ora scrierii prezentei.

În cauză, s-a deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat.

 

Spune-ne opinia ta