Femeie acroșată de mașină pe trecere, lângă Carrefour. Vinovatul a părăsit locul faptei, însă polițiștii au dat de urma acestuia

Femeie acroșată de mașină pe trecere, lângă Carrefour. Vinovatul a părăsit locul faptei, însă polițiștii au dat de urma acestuia

O femeie de circa 60 de ani a fost acroșată de un autoturism, vineri dimineață, pe strada Sucevei din municipiul Botoșani, la intrarea în parcarea de la Carreforur.

Potrivit martorilor, un conducător auto care se deplasa dinspre Bulevard înspre strada Primăverii, nu i-a acordat prioritate bătrânei, care se angajase să traverseze strada regulamentar, și a lovit-o, părăsind apoi locul faptei.

Ceilalți participanți la trafic au alertat autoritățile, prin apel la 112, efectuat puțin după ora 9:00, la fața locului fiind direcționat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și unul de poliție rutieră.

Victima a fost preluată de cadrele medicale de pe ambulanță, aceasta suferind contuzii multiple, în vreme ce polițiștii au demarat cercetările pentru identificarea autorului faptei.

„La această oră, avem date despre șoferul care a provocat accidentul, despre autoturismul acestuia, fiind doar o chestiune de timp până când autorul va fi localizat”, a precizat Delia Nnenișcu, reprezentant al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.