Doi botoșăneni grav răniți într-un accident în Vatra Dornei, provocat de un sucevean beat

Doi botoșăneni grav răniți într-un accident în Vatra Dornei, provocat de un sucevean beat

Doi botoșăneni au fost victimele unui accident rutier petrecut în Vatra Dornei, miercuri dimineață. Două mașini s-au ciocnit frontal, după ce un sucevean aflat în stare de ebrietate a pătruns pe contrasens.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean din Suceava, evenimentul a avut loc în jurul orei 8:20. Un localnic de 51 de ani, din municipiu, conducea autoturismul pe strada Unirii, iar în dreptul unui imobil, a pătruns pe sensul opus de circulație intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de către un bărbat de 65 de ani, din judeţul Botoşani.

„Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto de 65 de ani şi a unei femei, pasager în acelaşi autoturism, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 51 de ani, și negativ în cazul bărbatului de 65 de ani, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, arată reprezentanții Inspectoratului.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, ce va fi soluţionat procedural.

(fotografie generică)

 

Spune-ne opinia ta