Bătrân salvat la limită. A suferit un accident vascular în timp ce repara acoperișul casei

Bătrân salvat la limită. A suferit un accident vascular în timp ce repara acoperișul casei

Un bătrân de 82 ani, din comuna Ungureni, a suferit un accident vascular în timp ce repara acoperișul casei. El a ajuns la timp la spital, după o intervenție contracronometru a pompierilor, transmite joi Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, alarma a fost dată de fiica bărbatului care a sesizat că acesta nu mai poate să coboare de pe casă. La fața locului au fost direcționate un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție din Săveni și o ambulanță de terapie intensivă SMURD.

„Doi dintre salvatori au urcat pe acoperiș și, cu ajutorul celorlalți colegi care așteptau pe două scări, au reușit să îl coboare, în siguranță, pe bătrân. Acesta a fost preluat de către echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al IJSU Botoșani.

Potrivit medicului de pe echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, medicul Dănuț Panaitescu, pacientul prezenta hemiplegie pe partea dreaptă, cu observație de accident vascular, conștient, stabil hemodinamic și respirator.




 

 

Spune-ne opinia ta