După medici, pleacă și profesorii din țară. Cât primește, în plus, un francez pentru a preda într-un sat!

Tot mai mulți profesori părăsesc sistemul de educație românesc și pleacă în alte țări din Uniunea Europeană. Puțini sunt cei care reușesc însă să rămână la catedră, cei mai mulți îndreptându-se către alte meserii.

 După medici, pleacă și profesorii din țară. Cât primește, în plus, un francez pentru a preda într-un sat!

   Foto: stiridiaspora.com

Franța nu se joacă când vine vorba despre învățământ. De anul viitor, un bonus salarial de 3000 de euro net va intra în portofelul profesorilor care vor accepta să predea la sate, în Franța. Informația a fost confirmată jurnaliștilor francezi de ministrul educației Jean-Michel Blanquer.

Rolul acestui bonus este de a-i motiva atât profesorii tineri cât și pe cei în vârstă să rămână să predea în zone „defavorizate” sau în cele mai „dificile școli și licee”. Potrivit stiridiaspora.com, în esență banii vor ajunge la nu mai puțin de 43.000 de cadre didactice pentru a rezolva într-o mare măsura inechitățile pe care „profii” francezi sunt obligați să le suporte.
 
De exemplu, potrivit datelor statistice publicate de către Comisia Europeană pentru anul fiscal 2015 – 2016, un profesor francez debutant în sistemul primar câștigă în primul anul 24.595 de euro, iar un cadru didactic din învățământul gimnazial sau liceal primește în jur de 27 de mii de euro pe an. Prin comparație, în Luxemburg dascălul rămâne la finalul anului cu 72.000 de euro, în Germania cu 44.860 de euro în timp ce în Spania cu 28.431 de euro.

”Profii” din România sunt cei mai vitregiți din Uniunea Europeană. Potrivit datelor cercetate de jurnaliștii francezi, în ceea ce privește salariul unui cadru didactic, România se situează pe un rușinos loc întâi, la coada clasamentului. Un profesor român debutant în ciclul primar ar câștiga echivalentul a 3583 de euro pe an, adică de 21 de ori mai puțin decât un coleg din Luxemburg. În timp ce un profesor de gimnaziu sau liceu, aflat la început de carieră este plătit 3810 euro pe an.

În aceste condiții tot mai mulți profesori părăsesc sistemul de educație românesc și pleacă în alte țări din Uniunea Europeană. Puțini sunt cei care reușesc însă să rămână la catedră, cei mai mulți îndreptându-se către alte meserii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
611

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
459

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2999

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...