de Profesor Dumitru Ivan, directorul Editurii Quadrat, BotoÅŸani:

Filele unei noi cărÅ£i ce are ca autor pe profesorul inginer Octavian Vitcu poartă titlul „Prin satul de altădată IBÄ‚NEÅžTI”. Este un colÅ£ de Românie unde, ca ziarist am fost de mai multe ori, scriind despre munca celor care formează generaÅ£iile viitorului. DeÅŸi nu am mai călcat demult pe pământul acestui Å£inut de legendă, l-am învăţat cu deamănuntul ÅŸi aceasta am făcut-o citind documentare semnate de prof. ing. Romică MagopeÅ£, primarul comunei, omul pe care l-am cunoscut, îl stimez ÅŸi îl preÅ£uiesc, edilul care, după părerea unui ziarist, a reuÅŸit să câÅŸtige dreptul la o statuie plantată în brazda IbăneÅŸtilor pentru minunatele lucruri pe care le-a înfăptuit împreună cu cei din comunitatea pe care o conduce cu aleasă pricepere ÅŸi cu deprinderi de gospodar rar întâlnit. Cinste lui ÅŸi Å£inuturilor care l-au întrupat!

CITEȘTE ȘI: "Copiii din Vorona, în tabără la mare prin proiectul „Marea Neagră: pe urmele Sf..."

 

Å¢esătura aleasă în portretul de valoare ÅŸi de simÅ£ ibăneÅŸtean, însă, am descoperit-o din virtuÅ£iile altui fiu al locului ce poartă pecetea legendei ÅŸi a istoriei seculare; este tocmai autorul textului amintit - profesorul-inginer Octavian Vitcu, ale cărui cărÅ£i le-am pregătit, de-a lungul anilor, pentru întâlnirea cu publicul cititor, în cadrul Editurii Quadrat BotoÅŸani.

Scrierile domnului profesor-inginer care s-a simÅ£it legat sufleteÅŸte de satul său ÅŸi de ibăneÅŸtenii săi vor rămâne mărturii de profesie ÅŸi conÅŸtiinţă ale omului născut aici, care Å£i-a slujit comunitatea ca tehnician zootehnist, inginer - specialist, format într-o prestigioasă instituÅ£ie de învăţămând academic, ÅŸi profesor - formator profesional ÅŸi educator pentru generaÅ£ii ÅŸi generaÅ£ii de tineri al căror îndrumător a fost, propulsând vlăstarele satului pe orbita vieÅ£ii, deschizând acestora ferestrele spre vremurile viitorului al cărui curs nu se va opri nicicând.

Câtă bogăţie poate fi în sufletul artistului care evocă atât de plastic peisajul satului nord-moldav învăluit în mantia legendei ÅŸi a istoriei:

„Când urc Dealul Măgurii, îmi amintesc de Dealul Mănăstirii, cel din frumoasa legendă, deal care are 385 de metri înălÅ£ime; de aici se pot vedea toate satele din jur, iar Dealul Măgurii, unde se exploatează o carieră de piatră, încă din cele mai vechi timpuri, se vede de departe. Cu piatra din această carieră s-a clădit Biserica cu hramul «ÎnălÅ£area Domnului», din Dealul Măgurii, în anul 1921, de către preotul de atunci Nicolae Hodoroabă, biserică cu ziduri a căror grosime depăşeÅŸte 70 cm. Astăzi biserica se prezintă repictată, este împrejmuită cu gard din piatră - evidentă străduinţă a tânărului preot paroh Vasile-Ovidiu Berechea, proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie «Dumitru Stăniloaie» IaÅŸi.”*

Nu degeaba autorul acestei cărÅ£i intitulate „Prin satul de altădată IBÄ‚NEÅžTI” militează pentru o cunoaÅŸtere a acestui minunat Å£inut, ajuns, din păcate, bornă de hotar cu străinii. Spun „din păcate”, pentru că Å¢inutul HerÅ£a a fost răpit datorită creionului neascuÅ£it ÅŸi mâinii conduse de un creier ce plutea într-un degetar de vodcă, hotărând hotare ÅŸi destine. Căci istoria a cărei pleoapă s-a deschis odată cu strigătul de prezenţă a autorului în peisaj ibăneÅŸtean coincide cu o schimbare de macaz... Coordonatele altei lumi, impusă de cuceritor, unui popor ÅŸi unei ţări care nu mai aveau decât să plătească, atunci când s-au contabilizat, uriaÅŸele pierderi ale umanităţii.

Istoric vorbind, autorul s-a născut într-un moment când asupra IbăneÅŸtilor, ca ÅŸi a întregii ţări, se abătuseră urgii ce aveau să fie suportate cu multe sacrificii, nu numai în comunitatea nordică, ci în întreaga Å£ară: lipsurile ÅŸi nevoile de după război, efectele unei secete neîndurătoare ÅŸi mai apoi, în continuare ÅŸi cu asprime, apăsarea noilor rânduieli instaurate odată cu „eliberarea” de către trupele sovietice ÅŸi instaurarea regimului de tip sovietic, cu toate „podoabele” ce au fost adăugate. Vai de bieÅ£ii oameni care trebuiau să muncească pentru a achita „cotele” aberante datorate către stat, vai de cei care iubeau pământul ÅŸi munca ÅŸi vedeau cum noul regim desfiinÅ£a haturile, organiza o agricultură ce se baza pe utilajele ÅŸi animalele de muncă luate din curtea săteanului de rând, încât sărăciei i se făcea drum larg prin satul de altădată, cu oameni gospodari ÅŸi avuÅ£i!

În acest peisaj dezolant sunt plasaÅ£i anii copilăriei autorului, pe care acesta îi parcurgea îmbrăcând hainile ÅŸi încălÅ£ând opincile fraÅ£ilor mai mari, pentru a merge la ÅŸcoală, traversând astfel zile, săptămâni, luni ÅŸi ani, făcându-ÅŸi temele printre îndatoririle ce-i reveneau unui copil de ţărani, iar în iernile cu zile scurte - la lampa „de 5 focuri”, cu petrol de proastă calitate.

Înfruntând toate aceste piedici ÅŸi altele care avea să apară de-a lungul anilor, tânărul născut în preajma Codrilor HerÅ£ei, ÅŸi nu numai el, avea să evadeze spre punctele cardinale ale existenÅ£ei sale, parcurgând anii de ÅŸcoală, urcând trepte, privind ÅŸi analizând istoria, nu numai cea trăită de el, dar ÅŸi de satul de altădată, IbăneÅŸtii cei cu legende, de la viteazul Åžtefan ÅŸi de la alÅ£ii care au trecut sau au poposit pe aici, avea să configureze vremea trăirilor alături de cei pe care obÅŸtea i-a memorat ÅŸi îi cinsteÅŸte.

Niciodată, cuvintele nu au fost destule pentru a zugrăvi în totalitate chipul IbăneÅŸtilor de altădată, cu datinile ÅŸi obiceiurile pe care timpul le-a erodat.

Niciodată, cuvintele nu au putut spune totul despre oamenii care au plecat de aici, făcând cinste ţării dar, mai ales, ÅŸi locului în care au văzut prima rază de soare.

În paginile scrise de profesorul-inginer pulsează viaÅ£a care în permanenţă a însufleÅ£it acest colÅ£ de Å£ară. Bătrânii amintesc cu emoÅ£ie tradiÅ£iile pe care le-au cunoscut în anii copilăriei, că au trăit după tiparul acestor tradiÅ£ii, în pofida strădaniilor pe care apostolii răului ÅŸi necredinÅ£ei le făceau pentru crearea „omului nou”.

Cartea lui Octavian Vitcu evocă momente din istoria celor care s-au născut ÅŸi au trăit în perimetrul ibăneÅŸtean, dar este ÅŸi un mesaj pentru viitorime:

„Satul IbăneÈ™ti, înconjurat de vestiÈ›ii Codri ai HerÈ›ei, străjuit de Măgura legendară, satul meu natal, este un tărâm de lucru, pe care stăruie bogate toamne moldave ale Rapsodiei enesciene.

Anotimp după anotimp, an după an, satul din cele mai vechi timpuri È™i până în prezent ÅŸi-a schimbat mereu înfăţiÅŸarea, astfel că localitatea de azi nu mai este cea de ieri, multe case vechi au dispărut, au apărut case noi, moderne, au apărut ÅŸi oameni noi, iar multe meserii ÅŸi obiceiuri din satul de altădată au dispărut.

Pornind spre nord, pe vechile drumuri ale Dorohoiului ori ale HerÅ£ei, Măgura IbăneÅŸtilor îl urmăreÅŸte pe călător care este atras de frumuseÅ£ea locurilor.

Raza soarelui usucă lacrimile trecutului, iar ÅŸoaptele lanurilor de grâu sub albastrul cerului ÅŸi apoi ritmul voios al tractoarelor care brăzdează câmpiile  satului ibăneÅŸtean parcă ar vorbi despre un viitor mai frumos pentru generaÅ£iile viitoare.”

Pe una din filele cărÅ£ii scrie: „Cultura este drumul spre civilizaÅ£ie”, iar în sprijinul aserÅ£iunii apare omul: participant la lansări de carte ÅŸi manifestări artistice, dar totul este în folosul său - omul nu mai este subestimat, neglijat ÅŸi periferizat.

Cartea lui Octavian Vitcu mai însumează ÅŸi alte aspecte ce vin să se  înscrie ca  trăsături definitorii pentru cei care trăiesc pe moÅŸia IbăneÅŸtilor, ca moÅŸtenitori  ai unor înaintaÅŸi de fală: un glosar de cuvinte, păreri ale bătrânilor despre satul de demult, momente de opoziÅ£ie faţă de constrângerea socială - răscoala din 1907, revolta anticomunistă din 1952.

„Prin satul de altădată IbăneÅŸti” aduce o bucurie autorului, fiul acestei aÅŸezări, ÅŸi o bucurie pentru toÅ£i cei care îÅŸi iubesc sincer locul în care s-au născut.