Lansare de carte la Biblioteca Județeană, la începutul săptămânii următoare

Biblioteca Județeana „Mihai Eminescu” din Botoșani invită botoșănenii să salute apariția unui nou volum sub semnătura profesorului Gică Manole. Intitulat:  „Mihai Eminescu despre Dobrogea și Transilvania”,  apărut la Editura Ria din Botoșani, în anul 2019. Amfitrion al manifestării găzduite de Sala de lectură a instituției va fi Cornelia Viziteu, directoarea Bibliotecii Județene.

Volumul lansat la Biblioteca Judeţeană face parte dintr-un ciclu de lucrări prin care profesorul Gică Manole şi-a propus să ofere o altă viziune, personală, despre trecutul şi personalităţile României. Din aceeaşi serie fac parte şi lucrările “Mihai Eminescu și Basarabia”, ”Mihai Eminescu și Bucovina”, ”1918. Anul Mântuirii Neamului Românesc”, ” Mihai Eminescu despre Bucovina și Basarabia”, cărți lansate de asemenea la Biblioteca Județeană Botoșani.

Evenimentul  va avea loc luni, 23 septembrie 2019, ora 17:00, în Sala de lectură a bibliotecii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministrul Mihai Dimian: Lista cursurilor pentru prima de carieră didactică 2026 va fi actualizată săptămâna aceasta

astăzi, 19:00

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat că „se vor actualiza săptămâna aceasta și listele cu cursuri, după ce s-au extins deja semnificativ”, pentru prima...

AJPIS Botoșani: Majorări ale unor beneficii sociale acordate copiilor și familiilor cu venituri reduse, începând cu luna mai 2026

astăzi, 18:15

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani informează că, începând cu luna mai 2026, pentru o serie de drepturi sociale se aplică noi cuantumuri, menite să o...

Paul este de negăsit de aproape cinci ani, după ce a plecat la muncă în Franța! Sună la 112 dacă l-ai văzut!

astăzi, 17:26

Paul Baltuta, un bărbat de 54 de ani, este de negăsit. Bărbatul este domiciliat în Lunca, județul Botoșani. Acesta este plecat la munca in strainatate din anul 2010, tinand legatura peri...

-->