IPS Teofan, la tradiţionalul concert de colinde de la Botoşani: "Sfârşitul de an ne găseşte cu inima puţin mai grea, parcă mai grea decât în alţi ani" FOTO, VIDEO

IPS Teofan, la tradiţionalul concert de colinde de la Botoşani: "Sfârşitul de an ne găseşte cu inima puţin mai grea, parcă mai grea decât în alţi ani" FOTO, VIDEO
Tradiţie, credinţă, puritate, prunci cu ochi sclipind de bucurie, creştini veniţi cu sutele să primească Vestea Naşterii Mântuitorului, colinde şi frumuseţea cuvântului mărturisit. Duminică, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor Botoşani a avut loc tradiţionalul concert de colinde organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, "Bucuria Naşterii Domnului", eveniment care, tot prin tradiţie, se desfăşoară în prezenţa Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei .

Au colindat Corul A.T.O.R. Filiala Botoșani, Corul A.T.O.R. Filiala Dorohoi, Corul A.T.O.R. Filiala Flămânzi, Corul A.T.O.R. Filiala Darabani, Corul "Filoteos" al Seminarului Teologic Liceal "Sf. Gheorghe" Botoșani, Grupul coral "Mugurașii" al Parohiei Vlădeni, Protopopiatul Botoșani; Grupul vocal "Izvorașul" al Parohiei Pancu, Protopopiatul Botoșani.

"M-au pus pe gânduri nişte întrebări în aceste zile. Cum de în această epocă, în această perioadă a multor informaţii, încă nu ne săturăm să ni se spună că s-a născut Hristos. Cum de, atunci când vine vremea colindelor, simţim mereu acest acasă. Pe de altă parte, orice inimă de gheaţă este dezgheţată de cântecul colindelor. Probabil cuvântul Hristos, care s-a întrupat din Fecioarea Maria, probabil că întrupează şi în inima noastră. Ascultând cu deschidere o colindă, orice inimă se dezgheaţă pentru a face un bine celuilalt. Avem în faţă tineri cu inima deschisă, veniţi să vă colinde", a spus în debutul concertului pr. Marian Macuc, coordonatorul ATOR Botoşani.

"Asta-i sara de Crăciun", "Toată obştea creştinească", "Vin colindătorii" sunt câteva dintre colindele care au răsunat duminică seara. Înaintea colindului "Daţi drumul la cer", despre cei care au suferit în închisorile comuniste, preotul Marian Macuc a invitat publicul la un răgaz sufletesc şi o meditaţie asupra versurilor tulburătare: "Doamne,-n noaptea asta m-am gândit să-ți cer./ Să trimiți un înger, tânăr și frumos/, Cu fum de tămâie și de chiparos./ Să-mi sfințească, Doamne, temnița săracă,/ Și s-o scoată Bunul de sub promoroacă./ Și să mai aducă, Doamne, pentru noi,/ Pentru osândiții flămânziți și goi".





Fiecare grup a impresionat nu doar prin versurile rostite, nu doar prin interpretare, ci mai ales prin bucuria împărtăşită, prin energia şi forţa credinţei pe care fiecare chip, fiecare privire o emana pentru cei colindaţi.

Aplauze îndelungi au primit "Muguraşii" de la Vlădeni, care au încheiat concertul cu tradiţionala Sorcovă, după care au rostit şi Urătura de belşug pentru anul care vine.

La final, IPS Teofan a urcat pe scenă, alături de colindători. "Să ne bucuraţi şi altă dată cu aceeaşi părintească dragoste. Vă mulţumim că aţi venit la noi", i-a transmis preotul protopop Lucian Leonte.

Ca în fiecare an, cuvântul de învăţătură rostit de IPS Teofan a fost momentul cel mai aşteptat al serii. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre timpul greu pe care îl străbatem, "în ţară şi în lume", despre colinde şi efectul lor tămăduitor, dar şi despre speranţă, încrederea că, atâta vreme cât "nu ne-au murit colindătorii", mai putem spera la o lume mai bună.





Cuvântul de învăţătură al IPS Teofan, integral:

"De câteva seri, şi eu şi dvs. şi mulţi dintre noi trăim în ritm de colindă. Încercăm să ne îndeplinim sarcinile de zi cu zi, dar pe micul ecran, la posturile de radio, pe uliţă sau pe stradă, şi poate chiar pe prispa casei, pe scările blocurilor, auzim colinde. Suntem după un an care nu a fost deloc uşor nici pentru lume, nici pentru ţară, nici pentru cei care facem parte şi din lume, şi din ţară, încât sfârşitul de an ne găseşte cu inima puţin mai grea, parcă mai grea decât în alţi ani. Iar cântecele de colindă vin ca un balsam care mai spală din întinăciunea pe care am adunat-o de-a lungul anului, ne mai încălzesc inima îngheţată, mai despietresc sufletul făcut piatră de relele făcute de noi sau de cele care vin din contextul în care trăim. Am simţit şi eu, cum cred că aţi simţit şi dvs. în această seară, să ne lăsăm ca nisipul pătruns de apă, ca şi creta pătrunsă de cerneală, să ne lăsăm pătrunşi de cântecul de colindă, poate ceva din îngheţul, din piatra, din greutatea care s-au aşezat în sufletul nostru să se mai îndepărteze. Şi cred că lucrul acesta este ajutat în mod special de cei care nu au nici sufletul împovărat, nici inima de piatră, şi anume de copii. Dacă Dumnezeu ne-ar oferi, ne-ar da putere cât mai adesea să stăm în faţa pruncilor, să le sesizăm prezenţa, să le ascultăm inima, vom avea putere să ducem mai departe greutate şi în anii care vin. De ce? Pentru că ei sunt purtătorii de altceva decât suntem noi, aşa numiţii oameni mari. Ei sunt purtători de nevinovăţie, de sensibilitate, de lipsă de viclenie, adică de tot ceea ce în general ne defineşte pe noi. Dacă ne-ar dărui Dumnezeu putere ca în anul care vine să găsim mai multe momente în viaţă să privim la ochiul nevinovat al copilului, să privim în sufletul lor, vom primi mai multă tărie să ne ducem crucea.

Înainte de aveni aici, îna ceastă seară, la sediul Protopopiatului am primit colindul a două grupuri, într-unul dintre colinde, copiii de la Vorona, preluând cuvântul dintr-un colind mai nou, îndemnau pe cei de faţă cu cuvintele "N-au murit colindătorii". Şi continuau cu mesaj de speranţă, dacă nu au  murit colindătorii mai pot fi lucruri bunuri pe pământ. Nădăjduim şi noi să nu moară colindătorii.

Şi nu pot să moară pentru că nu poate să moară Vestea cea bună a Naşterii Domnnului Iisus Hristos, chiar dacă murim noi înşine prin propriile păcate, acoperind de cele mai multe ori răsunetul acestei singure veşti bune cu adevărat care a fost auzită vreodată pe pământ, şi anume coborârea Fiului lui Dumnezeu printre oameni. Şi zicem şi noi, că atâta timp cât nu mor colindătorii nu ne pierdem speranţa. Cât mai sunt oameni care zidesc biserici nu ne pierdem speranţa. Cât mai sunt tineri care merg la mănăstire nu ne pierdem speranţa. Cât mai sunt mame care nasc prunci nu ne pierdem speranţa. Cât mai sunt taţi care au singur ţel în viaţă fidelitatea faţă de propria soţie şi grija pentru copii, nu ne pierdem speranţa. Cât mai sunt ţărani care nu-şi vând pământul nu ne pierdem speranţa. Cât mai sunt tineri tineri olimpici, nu ne pierdem speranţa. Cât mai sunt tineri care au forţa să intre şi în foc, punându-şi chiar şi viaţa în pericol, ca să salveze alte vieţi, nu ne pierdem speranţa . Vă las şi pe dvs., în tainiţa inimii, să găsiţi şi alte raţiuni, din viaţa proprie, din viaţa celor din jur, că sunt, din mila Domnului, foarte multe lucruri frumoase pe lângă care trecem fără să le observăm, şi de aceea ne pierdem speranţa. Vă las pe dvs. să descoperiţi partea cea plină a paharului din viaţa proprie şi din viaţa altora, să descoperiţi acele unghere de lumină care se află şi în sufletul celui mai păcătos dintre oameni, şi în mod special să descoperiţi colindele pe care să le înrădăcinaţi în inimă, în pământul cel bun. Mulţumesc celor de faţă, care au petrecut în locurile lor de pregătire zeci de ore ca să se prezinte în faţa noastră cu un cuvânt binecuvântat, pentru câteva momente".




















 

 

Spune-ne opinia ta