Este botoșăneanul care a reușit să se ridice pe propriile forțe, prin muncă și perseverență. Este botoșăneanul care a crezut în talentul său și s-a încăpățânat să arate lumii întregi că autoeducația dă rezultate chiar și atunci când sărăcia se așază drept stavilă în calea succesului.
De Emanuel Barica, România a aflat după participarea la ”Românii au talent”, unde a ajuns până în finala competiției. După această recunoaștere la nivel național, Emanuel s-a întors în Germania, acolo unde locuia, și a început o luptă aproape supraomenească pentru propria recunoaștere internațională. Și rezultatee au venit: invitat în numeroase țări, a expus în muzee celebre, a excelat în cadrul unor evenimente de prestigiu. Cu toate acestea, botoșăneanul nu a renunțat la ceea ce l-a consacrat: arta stradală.
De data aceasta, numele lui Emanuel Barica apare într-un alt context. La sfârșitul lunii mai, la București va avea loc lansarea în România a cărții „The Permanence of Anti-Roma Racism. (Un)uttered Sentences", de Margareta (Magda) Matache.
Cartea, publicată la Routledge, examinează rasismul anti-rom ca fenomen structural și persistent, de la politicile europene până la experiențele individuale ale comunităților rome. Magda Matache combină cercetarea academică cu mărturiile directe pentru a arăta că discriminarea nu este un accident al istoriei, ci o alegere repetată a instituțiilor și societăților.
Lansarea cărții este organizată cu sprijinul Asociației E-Romnja și în colaborare cu organizațiile Cu Alte Cuvinte și Narațiuni S.A.F.E. Autoarea va fi în dialog cu Carmen Gheorghe, președintă E-Romnja și cercetătoare în feminism rom intersecțional, și Oana Rusu, actriță și cercetătoare cu focus pe drepturile comunității rome.
”Pentru mine este o mare onoare”
Imaginea de pe coperta cărții a fost realizată de Emanuel Barica.
”Sunt foarte recunoscător că una dintre lucrările mele a fost aleasă pentru coperta cărții „The Permanence of Anti-Roma Racism”, scrisă de profesoara Margareta Matache lector și director al Programului pentru Romi în cadrul Centrului FXB pentru Sănătate și Drepturile Omului de la Universitatea Harvard. Pentru mine este o mare onoare să văd desenul meu devenind parte dintr-o conversație atât de importantă despre istorie, discriminare, memorie și umanitate. Mulțumesc pentru încredere, respect și pentru această colaborare minunată”, a transmis Emanuel Barica.
Povestea de succes clădită pe multă suferință
Este, probabil, momentul care i-a decis destinul botoșăneanului care, până la participarea în emisiunea ”Românii au talent” (2024), era doar un supraviețuitor al propriei vieți. Astăzi el este un învingător.
S-a născut în Botoșani, unde a urmat opt clase, dar a câștigat un munte de bun simț. Arta lui s-a născut din durere. Pentru a-și construi viitorul, a petrecut în fața foilor albe, cu creionul în mână, peste 70.000 de ore… A muncit, a exersat. A înțeles că singura formă de educație este dezvoltarea prin cultură.
Botoșani a fost pentru el orașul-naufragiu, dar și insula care l-a salvat. Este orașul în care a aflat că un Eminescu sau un Luchian au izbândit, în ciuda condiției sociale vitrege. Emanuel Barica are astăzi 30 de ani și se consideră un învingător. Însă nu este victoria unui privilegiat, ci războiul câștigat de un strateg care a știut să își învingă teama, să dezvolte permanent abilități noi. Emanuel Barica este generalul propriei armate, iar lupta pe care o duce presupune asumare, onestitate, talent și multă, foarte multă muncă.
”Pentru mine, Botoșaniul înseamnă cultură. M-am dezvoltat foarte mult aici, îi iubesc pe toți oamenii frumoși din cultura acestui loc, mă refer la Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Ștefan Luchian, George Enescu și toți ceilalți despre care eu am citit în bibliotecă. Eu am desenat foarte mult… Este o muncă foarte mare, am muncit foarte mult și mulțumesc Botoșaniului, pentru că eu aici m-am dezvoltat. Dacă eram într-un oraș mai mare poate era mai greu pentru mine. Poate mă pierdeam, eram cu alți oameni, cu alte influențe. Am fost într-un oraș mic, un oraș care mi-a oferit o anume siguranță”, ne povestește Emanuel Barica.
”Apreciez foarte mult cultura orașului Botoșani și a României!”
Își amintește cu emoție de fiecare loc din Botoșani. Însă unul va fi mereu special pentru el… ”Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” mi-a fost și sanctuar, locul în care am putut să stau ferit de rele și de energii negative, de tot felul de influențe. Dacă nu erau acești mari oameni de cultură poate că nu găseam nici eu o motivație”.
Vrea să fie un exemplu pentru toți cei care cred că orașele mici îi lipsesc de șansele unei reușite în viață.
”Eu sunt cu adevărat dovada vie că se pot face multe lucruri și că totul este posibil dacă crezi în Dumnezeu. În același timp, apreciez foarte mult cultura orașului Botoșani și a României, pentru că avem foarte multă cultură, nu doar ce spun unii oameni… Eu, în străinătate sau în alte orașe din România, promovez mereu cultura noastră. Sunt român și sunt mândru”, spune răspicat Emanuel Barica.
A locuit în București patru ani, până când tatăl a pierdut casa la jocuri de noroc. S-a întors la Botoșani, unde a locuit într-o garsonieră de 15 metri pătrați. Problemele nu au luat sfârșit. Dar copilul de atunci a știut să își găsească un ”adăpost”…
”Am avut nevoie de un sanctuar, un loc unde să mă simt bine. Și acest sanctuar au fost desenele animate, desenele japoneze de la programele tv. Crescând cu aceste animații, am învățat să îmi dezvolt anumite abilități, am învățat ce înseamnă etica, morala, am învățat să fac, cât de cât, diferența dintre bine și rău. Uitându-mă la aceste desene, de pe 7 până pe la 13-14 ani am vrut să învăț să desenez. Îmi era foarte, foarte greu, dar iubind atât de mult desenele și având și pasiune, nu m-am dat bătut. Am desenat, am desenat… Am mers la Școala 3, acolo cel mai mult am desenat… Desenam continuu, uneori câte 7-8 ore zilnic”.
”Am devenit singurul copil care trebuia să aibă grijă de familie”
Înainte de a împlini 19 ani a plecat în Germania. Nu știa limba, nu cunoștea poporul în mijlocul căruia spera să își găsească salvarea. ”Mama suferea de schizofrenie, tulburare de personalitate, puțini oameni știu cât de greu este… Nu dau vina pe social, vreau doar să înțelegeți cum s-a născut arta mea. Arta mea s-a născut din suferință. Dar am transformat suferința în ceva bun, în ceva care să aibă formă, să aibă o valoare în mai multe țări”.
După un timp a intrat în contact cu mai multe organizații din Germania. ”Acolo am învățat mai multe despre cultura mea ca rom, nu doar ca român. Am devenit pe parcurs mai inteligent. Nu mai înțelept! Am devenit singurul copil care trebuia să aibă grijă de familie, mi-am impus această responsabilitate, deși nu acesta trebuia să fie rolul meu”.
A desenat fără oprire. Timp de 17 ani. Emanuel Barica nu doar și-a depășit condiția. A învățat din propria experiență, și-a asumat identitatea, a înțeles rostul propriei suferințe.