Încep înscrierile pentru cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Dans și Muzică Populară „Cânt și joc românesc”

Încep înscrierile pentru cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Dans și Muzică Populară „Cânt și joc românesc”

Festivalul Internațional de Dans şi Muzică Populară „Cânt si joc românesc”, 2020 - 2021, Ediția a X -a, este organizat în perioada 2 noiembrie 2020 - 24 iunie 2021.

Proiectul are ca principal scop susținerea și promovarea activităților culturale pentru sprijinirea, descoperirea, promovarea tinerelor talente, păstrarea şi promovarea tradiţiilor culturale şi patrimoniului cultural, a tradiţiilor, dansului şi muzicii populare.

Condiţii de înscriere şi participare:

La activităţile şi evenimente realizate în cadrul proiectului – Festivalul Internațional de Dans şi Muzică Populară „Cânt și joc românesc” pot participa copii preşcolari, elevi de gimnaziu şi liceu, tineri şi artişti liber profesionişti (19 – 35 ani), precum și iubitori ai folclorului, amatori sau profesioniști, cu vârste peste 35 de ani, la categoriile și secțiunile enunțate în regulamen, cu disponibilităţi artistice în domeniul muzicii şi dansului popular, individual sau ca și membri ai unor ONG-uri, instituţii şcolare, Cluburi sportive, Şcoli Populare de Artă, Centre şi cămine culturale din toată România, din Republica Moldova, Ucraina sau din Diaspora.

Având în vedere restricțiile impuse de pandemie și starea de alertă/urgență declarate de către autorități, festivalul se va desfășura online pentru toate etapele. Festivalul va fi vizibil la adresa

https://www.facebook.com/Cant-si-Joc-Romanesc-101029535145129

și pe http://www.curierulsatelor.ro.

Fiecare concurent va primi linkul personalizat cu participarea sa în concurs, link pe care îl va putea distribui pe toate rețelele de socializare pentru popularitate (diplomele de popularitate se vor acorda pe etape).

Ce trebuie sa faci ca sa te inscrii :

- să ceri detalii pentru înscriere la telefon : 0759550783 sau apăsând pe butonul din pagina festivalului ”Trimite mesaj”.

- să te filmezi cântând o melodie din zona ta reprezentativă sau dacă participi la secțiunea dansuri , împreună cu colegii faceți o filmare cu evoluția voastră. Clipurile/filmările se trimit la adresa de E-mail: festivalinternational@yahoo.com

- înscrierile se fac pe categorii de vârstă și de secțiuni

- concursul se adresează tuturor categoriilor de vârstă

- taxa de înscriere (nu există alte taxe) este de 100,00 ron și se achită în contul firmei Kharisma Intact Society: RO59BACX0000001930259000, deschis la Unicredit Bank Botoșani. După efectuarea plății, dovada plății se trimite pe Whatsapp la 0759550783, sau la adresa de E-mail a festivalului: festivalinternational@yahoo.com .

Jurizarea și premierea :

Fiecare concurent trebuie să distribuie filmarea din pagina festivalului pentru a obține cât mai multe like-uri la filmarea unde va cânta el . Cu cât acumulează mai multe like-uri cu atât îi cresc șansele pentru a fi caștigatorul pe etapa și categoria lui, dar va putea primi și premiul de popularitate.

Comisia de jurizare, criteriile de jurizare a concurenţilor, tipul premiilor şi cuantumul acestora:

Comisia de jurizare a festivalului este formată din profesori de muzică, coregrafi, instructori dans şi specialişti în domeniul culturii. Componența juriului va fi anunțată cu cel puțin trei zile înainte de începerea fiecărei etape a festivalului.

Se vor acorda trofee, diplome/distincții, premii surpriză. Premiile vor fi în bani și nu numai. Consistența lor va fi anunțată pe timpul derulării fiecărei etape.

Lansare festival - 2 noiembrie 2020, ora 17.00, pe platforma online a Festivalului:

https://www.facebook.com/Cant-si-Joc-Romanesc-101029535145129

Etapele concursului:

1.Etapa județeană (toate localitățile/ județele țării) - 2 noiembrie 2020 - 30 decembrie 2020

2.Etapa regională (toate regiunile geografice ale țării) - 7 ianuarie 2021 - 28 februarie 2021

3.Etapa națională - 1 martie 2021 - 30 aprilie 2021

4.Etapa internațională - 3 mai 2021 - 31 mai 2021

5.Stabilire clasament și premiere - 1 iunie 2021 - 5 iunie 2021

6.Gala laureaților/ decernarea premiilor - 24 iunie

Câștigătorii unei etape vor concura în etapele următoare, alături de oricine va dori să se înscrie în concurs pe timpul etapelor ulterioare.

Categorii de vârste:

- 3 - 6 ani

- 7 - 11 ani

- 12 - 17 ani

- 18 - 25 de ani

- 26 - 36 de ani

- 36 - 46 de ani

- 47 - 65 de ani

Secțiuni:

1.Muzică populară soliști vocali

2.Muzică populară instrumentiști

3.Muzică populară dansuri

Jurizarea și premierea se va face pe fiecare etapă în parte. Concurenții premiați la etapele anterioare pot fi și câștigători ai uneia sau mai multor etape ulterioare.

”Marele trofeu al festivalului” va fi decernat la finalul proiectului, pentru fiecare categorie de vârstă și secțiune. De asemenea, organizatorii vor putea acorda diplome de excelență profesorilor, coordonatorilor concurenților și instituțiilor pe care le reprezintă, după caz, precum și partenerilor și susținătorilor festivalului.

 

 

Spune-ne opinia ta