Cinci poeţi ce au debutat în 2020, nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” - Opus Primum

Cinci poeţi care au debutat în 2020 au fost nominalizaţi pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" - Opus Primum, care va fi acordat, pe 15 ianuarie, de Memorialul din Ipoteşti.

Potrivit unui comunicat transmis de managerul Memorialului, Ana Sainenco, pentru ediţia din acest an a Premiului „Mihai Eminescu" pentru debut au fost înscrişi 15 poeţi, însă juriul a nominalizat cinci dintre aceştia.

Nominalizaţii sunt Lucian Brad, pentru volumul "Un om mai important decât oamenii"; Dumitru Fanfarov, pentru volumul "Stepă şi transă"; Mircea Andrei Florea, pentru volumul "Larvae"; Antonia Mihăilescu, pentru volumul "Note din secolul Kitsch" şi Otay Deniz, pentru volumul "Fotocrom Paradis".

 

Juriul a fost format din Alexandru Cistelecan (Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş), Mircea A. Diaconu (Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava), Mihai Iovănel (Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu" din Bucureşti), Alex Goldiş (Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca) şi Andrei Terian-Dan (Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu).

Laureatul ediţiei a 23-a a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opus Primum va fi anunţat, pe 15 ianuarie, cu ocazia mesei rotunde "Poezia în 2020", organizată online. În cadrul evenimentului, membrii juriului vor prezenta volumele nominalizate.

În acelaşi timp, organizatorii Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia au decis amânarea galei de decernare a câştigătorului marelui premiu, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Preşedintele Fundaţiei Culturale Hyperion, Gellu Dorian, care este principalul organizator al evenimentului, a declarat, joi, pentru Agerpres, că ediţia a 30-a a Premiului „Mihai Eminescu" va avea loc pe 15 iunie, când se vor împlini 132 de ani de la moartea poetului.

Totodată, organizatorii Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia au decis să nu facă publice, până în mai, numele poeţilor nominalizaţi pentru cel mai important premiu de poezie acordat în România.

Premiul „Mihai Eminescu" se acordă, anual, pe 15 ianuarie, atunci când este marcată Ziua Culturii Naţionale şi, totodată, ziua de naştere a marelui poet născut la Ipoteşti. Câştigătorul Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia beneficiază de un premiu substanţial acordat de Primăria Botoşani, dar şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului.

Acest premiu, acordat pentru întreaga activitate poetică, a fost obţinut până acum de poeţii: Mihai Ursachi (1992), Gellu Naum (1993), Cezar Baltag (1994), Petre Stoica (1995), Ileana Mălăncioiu (1996), Ana Blandiana (1997), Ştefan Augustin Doinaş (1998), Mircea Ivănescu (1999), Cezar Ivănescu (2000), Constanţa Buzea (2001), Emil Brumaru (2002), Ilie Constantin (2003), Angela Marinescu (2004), Şerban Foarţă (2005), Gabriela Melinescu (2006), Adrian Popescu (2007), Mircea Dinescu (2008), Cristian Simionescu (2009), Dorin Tudoran (2010), Dinu Flămând (2011), Ion Mircea (2012), Nicolae Prelipceanu (2013), Ion Mureşan (2014), Gabriel Chifu (2015), Gheorghe Grigurcu (2016), Mircea Cărtărescu (2017), Aurel Pantea (2018), Liviu Ioan Stoiciu (2019) şi Ovidiu Genaru (2020). 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Târgul Mărțișorului, deschis la Botoșani cu lacrimi și aplauze: ”Cultura adevărată nu depinde de forme administrative!” - FOTO, VIDEO

astăzi, 19:50

Joi la amiază, pe Pietonalul Unirii din Botoșani s-a deschis Târgul Mărțișorului, aflat la cea de a XVI-a ediție, un eveniment care se va desfășura în perioada 26 februarie - ...

Meseria de pompier nu ține cont de program: A intervenit primul la un incendiu, deși era în timpul liber!

astăzi, 19:37

Un dezastru a fost evitat, joi seara, datorită intervenției prompte a pompierilor. Alarma a fost dată de un vecin, pentru că proprietara nu era acasă. Primul care a ajuns la casa cuprinsă de fl...

Anunțul lui Ilie Bolojan despre noul ministru al Educației: „În zilele următoare…”

astăzi, 18:46

Vineri, 27 februarie, este ultima zi de mandat a lui Ilie Bolojan ca ministru interimar al Educației. Aflat la Bruxelles, Ilie Bolojan a declarat că ministrul Educației va fi nominal...