Convorbiri critice la Memorialul Ipotești: Ioana Bot și Luisa Valmarin

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, pe 22 octombrie 2026, ora 13.00-14.00, o nouă ediție a întâlnirilor Convorbiri critice.

Din dorința de a aduce aproape de un public larg detaliile concrete ale evoluției înțelegerii lui Eminescu, în mai bine de un secol de posteritate, Memorialul Ipotești organizează, sub coordonarea prof. univ. dr. Ioana Bot (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membră a Consiliului Științific al Memorialului), o serie de Convorbiri critice cu personalități ale lumii științifice și culturale, care s-au ocupat cu studierea, editarea sau traducerea operei eminesciene. Programul face parte dintr-un proiect mai amplu, urmărind constituirea unei arhive de istorie orală a eminescologiei la Memorialul Ipotești.

 

În prima serie de întâlniri, prof. Ioana Bot a discutat cu cerc. șt. I, dr. Adrian Tudurachi (Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, Academia Română), prof. univ. dr. Ioan Milică (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), lect. univ. dr. Cătălin Cioabă (Universitatea din București) pe teme de istorie a receptării lui Eminescu, dar și de istorie personală – a relației fiecărui invitat cu opera eminesciană, respectiv cu imaginile istorice ale acesteia.

Întrucât anul 2026 a fost declarat Anul Cultural România-Italia, iar eminescologia italiană este una dintre cele mai durabile și riguroase ramuri ale receptării poetului în spațiul cultural european (amintim de Marco Antonio Canini, Pier Emilio Bosi, Romeo Lovera, Ramiro Ortiz, Rosa Del Conte), seria a doua a Convorbirilor critice va avea invitați profesori, cercetători, traducători italieni care au scris studii despre creația lui Eminescu sau i-au tradus opera.

Întâlnirile vor avea loc pe platforma Zoom, iar publicul va avea posibilitatea să intre în dialog cu invitații. Podcastul fiecărei întâlniri va fi distribuit ulterior pe pagina de YouTube a Memorialului Ipotești și pe rețelele de socializare. Accesul la activitate, se va putea face prin conectarea pe următorul link: https://us02web.zoom.us/j/83724248196.

Invitata ediției din 22 octombrie 2026 a Convorbirilor Critice este prof. dr. Luisa Valmarin, de la Universitatea Sapienza din Roma.

LUISA VALMARIN (n. 1941) a absolvit Facultatea de Litere Moderne (1966) a Universității Sapienza din Roma, cu o teză de lingvistică română, dedicată Dicționarului lui Laurian și Massim (1871). A fost profesoară de limba și literatura română în cadrul Universității Sapienza. În 1988, a fondat, la aceeași universitate, „Romània Orientale”, singura revistă academică de studii românești publicată în Italia, care continuă să apară și astăzi. Domenii de interes: literatura română veche, Școala Ardeleană, studii de variantistică eminesciană, literatură contemporană feminină (din care a realizat numeroase traduceri, de ex.: Ana Blandiana, Sidonia Drăgușanu, Grete Tartler). Volume de autor: Ricerche di rumenistica (Roma, 1981), Studii de literatură română modernă și comparată (București, 1987), Percorsi rumeni, fra storia e letteratura (Roma, 1999). Luisa Valmarin a publicat numeroase studii și articole în revistele de specialitate, printre care: Drumul variantelor eminesciene de la „Tristeță” la „Melancolie” sau poetica bruioanelor („Caietele Sextil Pușcariu”, IV, 2019), Il classicismo transilvano. Memoria storica e ricerca letteraria („Studii Romanice, II, 2018), Le note nella Țiganiada di Ion Budai Deleanu. Un’enciclopedia a pie’ di pagina ovvero „una commedia filologica” („Le mille facce della glossa. Forme testuali della spiegazione, Padova, 2024).

IOANA BOT (IOANA BICAN) este profesor univ. la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, directoare a Centrului de cercetare în filologie modernă (FiM), al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membră a Consiliului Științific al Memorialului Ipotești. Volume de eminescologie: Eminescu și lirica românească de azi (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor), „Mihai Eminescu, poet național român”. Istoria și anatomia unui mit cultural (coordonator; Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001), Eminescu explicat fratelui meu (Editura Art, București, 2012), Convorbind cu idealuri. Șase studii despre romantismul românesc (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025). A editat scrieri de Ioana Em. Petrescu (seria de autor, postumă, publicată la Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2006-2025), Lena Constante, Mihai Eminescu (Versuri din manuscrise, note și comentarii de Ioana Bot și Cătălin Cioabă, Editura Humanitas, 2015; Proza literară, note și comentarii de Ioana Bot, Editura Humanitas, 2022). A colaborat la numeroase proiecte lexicografice internaționale, cu articole despre Mihai Eminescu și romantismul românesc (cel mai recent: Joep Leerssen, ed., Encyclopaedia of Romantic Nationalism in Europe, www.ernie.uva.nl).

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...