1953-2013: Filarmonica Botoșani, 60 de ani de la înființare!

1953-2013: Filarmonica Botoșani, 60 de ani de la înființare!
"Vreme trece, vreme vine...". Este un cunoscut vers eminescian ce sugerează însă un întreg univers aflat în curgerea sa implacabilă şi cumva indiferentă faţă de sensibilităţile unui om ori chiar ale întregii omeniri. Dacă mai amintesc şi zicerea cronicarului că "nu vremile sunt sub om, ci bietul om sub vremi", întregesc imaginea zădărniciei încercărilor de a înfrunta vremurile sau, altfel formulat, oricând este de preferat folosirea cu inteligenţă a oportunităţilor momentului. Ne place să credem că ţinutul nostru a fost şi este aşa, un spaţiu cultural plin de har, că existenţa în Botoşani a unei filarmonici şi a celor două teatre este cel mai natural lucru. Ba chiar obligatoriu. Nici nu ne mai gândim cât a depins înfiinţarea Filarmonicii de acţiunea inteligentă şi pragmatică a avocatului pasionat de muzică, Max Weber, care a reuşit să oficializeze ca instituţie de concerte o asociaţie de muzicieni mai degrabă diletanţi decât profesionişti.

Devenind instituţie, Filarmonica botoşăneană a parcurs drumul sinuos al creşterii şi descreşterii, după cum au fost vremurile. Au fost vremuri de speranţă, au fost vremuri de entuziasm, au fost vremuri ale împlinirii, au fost şi vremuri ale disperării, de restrişte, de reclădire, de destrămare, de revigorare... Au fost vremuri de tot felul şi, probabil, vor urma la fel. Vreme de şase decenii, stagiune după stagiune şi-au depănat filele sonore risipite în emoţii de-o zi, de-o seară, de-o clipă, de-o amintire. Putem face statistici, putem enumera artişti sau lucrări, putem rememora impresii, dar nici o modalitate de înfăţişare retrospectivă nu ar putea reda imaginea exactă a unui act de cultură ce există doar pe durata menţinerii vibraţiilor sonore şi persistă în imagini infinitezimal diferite, în mintea şi sufletului fiecărui auditor, după ce instrumentele au amuţit şi ecoul ultimelor aplauze s-a stins şi el.

Au căpătat aură de legendă vremurile în care artişti precum Ion Voicu şi Ştefan Ruha ori o întreagă galerie de solişti de operă umpleau sala de concerte, când teatrele de operă şi operetă din Bucureşti jucau la Botoşani cu casa închisă câte o săptămână întreagă (cu soliştii şi decorurile lor şi cu orchestra filarmonicii); sau vremurile în care botoşănenii rupeau uşile sălii de concert ca să-i asculte pe artiştii din Republica Moldova invitaţi de Filarmonică.

Au fost vremuri în care Filarmonica Botoşani realiza încasări mai mari decât cele ale Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, când îşi permitea să aibă o orchestră populară şi se pregătea să oficializeze un cor propriu. A fost şi vremea în care se lansa cu fast şi strălucire prima ediţie a Zilelor "George Enescu", vremea în care Simfonia a IX-a de Beethoven făcea să se zguduie la propriu zidurile dar şi sufletele muncitorilor reuniţi într-o mare hală de uzină dorohoiană. În vremurile imediat apropiate mai putem vedea situaţii similare de entuziasm al publicului la concertele pentru anul nou, la întâmplările cu muzică şi poezie tutelate de actorul Tudor Gheorghe, dar şi la provocările cu, parţial, marca Vanghelis, inteligent valorificate, semnate de botoşăneanul Bogdan Ota.

Privite ca într-un muzeu al amintirilor, secvenţe din toate perioadele trecute pot avea farmecul lor, ignorând acum eforturile uriaşe sau chiar sacrificiile cu care au putut fi realizate acele momente memorabile. Dar nu pot fi uitate nici momentele grele în care se cânta la lumina felinarelor, când deplasările se efectuau cu tractorul cu remorcă, când se cânta în săli îngheţate, când instituţia trebuia să se autofinanţeze în proporţie de 80% şi oamenii primeau salariul cu două-trei luni întârziere; fiind atât de apropiat nu poate fi omis nici anul 2010, când s-au tăiat salariile cu 25%, când se mai putea angaja un artist doar dacă plecau alţi şapte, revenind astfel la numărul de instrumentişti (circa 40) cu care a început Filarmonica Botoşani la 1 septembrie 1953.

Cercul pare să se închidă. De aceea imaginea cea mai sugestivă a momentului îmi pare a fi cea din versurile eminesciene deopotrivă optimistă şi descurajantă, adică realistă: "Te întreabă şi socoate/ Ce e rău şi ce e bine;/ Toate-s vechi şi nouă toate;/ Vreme trece, vreme vine".

Ioan Ţurcanu,
Consultant artistic al Filarmonicii Botoşani (botosani-info-simfonic)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-au stabilit firmele care vor deszăpezi drumurile judeţene!

astăzi, 10:55
69

Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoșani a desemnat câştigătorii la licitaţia organizată în vederea atribuirii contractelor pentru deszăpezirea drumurilor judeţene pentr...

COMUNICAT "În Parlament se dezbate Strategia de Dezvoltare Teritorială a României – Orizont 2035"

astăzi, 10:11
61

În aceste săptămâni, în Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, se află în dezbatere unul dintre cele mai importante proiecte de lege pentru s...

"Salvat" de polițiști, înainte de producerea unei tragedii pe șosea!

astăzi, 09:12
264

Doar printr-o minune bărbatul nu a produs o tragedie în trafic! În cursul zilei de miercuri, poliţiştii oraşului Săveni au depistat un tânăr de 34 de ani, din  satul ...