Iftime, despre înființarea fabricii de mobilier la Darabani: Este un noroc rar pentru noi

Iftime, despre înființarea fabricii de mobilier la Darabani: Este un noroc rar pentru noi

La finele săptămânii trecute, Gerard Losson, fondatorul Grupului de Firme Formens, a anunțat că afacerea își extinde ramurile de activitate în județ. Una dintre noile direcții de business este reprezentată de înființarea unei fabrici de moblier școlar, în orașul Darabani, sub patronajul lui Laurent Fraioli – Director General - Delagrave Franța, unde vor fi angajați peste 100 de oameni.

Invitat la conferința de presă dedicată împărtășirii noilor obiective ale Grupului, în ceea ce privește economia locală, Valeriu Iftime, om de afaceri și președinte al Camera de Comerț Botoșani, a făcut o serie de remarci legate de peisajul botoșănean și impactul pe care investițiile franceze îl au în acest cadru.

Ca președinte al Camerei de Comerț din Botoșani, trebuie să vă spun, la modul cel mai sincer, că nevoia de oameni de business este una despre care dacă nu vorbim foarte mult, pentru că lucrurile sunt clare, dar trebuie să vorbim despre cum învățăm să respectăm business-ul și oamenii care îl fac. Pentru că, până la urmă, dacă ceva funcționează într-o lume, funcționează dacă sunt bani, dacă sunt plătite impozite, dacă sunt salarii. Generațiile din urmă susțin niște venituri care țin de activități și de societăți civilizate. Când o astfel de fabrică, un astfel de grup comercial, investește în Botoșani, eu vă spun că ar trebui să fim nu doar respectuoși, ar trebui să ne gândim că asemenea noroc vine rar la noi. Faptul că o să avem o fabrică de mobilier la Darabani, unde lucrurile cresc și se dezvoltă foarte greu, este un lucru extraordinar și ar trebui să ne facă cei mai mulțumiți. Este un mare bine făcut comunității, a declarat, pentru început, Valeriu Iftime.

Omul de afaceri, care deține FC Botoșani și firma Elsaco, a subliniat că, la baza oricărei încercări de a modifica economia, atât pe cea nașională, cât și pe cea locală, trebuie să se fundamenteze pe o schimbare la nivelul mentalității. Iftime susține că noile direcții de business ale Grupului sunt un noroc pentru botoșăneni, care ar trebui să fie recunoscători pentru oportunitățile create. 

Faptul că nu îl întreabă nimeni pe Gerard [n.r.: Gerard Losson, președintele Grupului de Firme Formens] dacă o duce bine sau nu, este pentru că un om de nivelul lui își tratează business-ul în primul rând și nu cere nimic de la nimeni, ci dă comunității. Iar aici atingem altă problemă. Dacă vrem să modificăm ceva în România, în Botoșani, trebuie să începem cu mentalitatea. Vă dau un exemplu, care poate fi și de bine, și de rău. Depinde de cum pozați, de cum arătați acest eveniment. Pentru că, iată, este mai important drumul Botoșani-Târgu Frumos decât 2000 de oameni care câștigă un salariu din această afacere, în condițiile în care oamenii fug din județ pe căi străine. Ori faptul că cel mai mare afacerist din Botoșani anunță chestiuni atât de importante este evenimentul săptămânii. Sigur că sunt și eu invidios [râde], afirmă afaceristul.

Concluziile pe care Iftime le-a oferit publicului sunt că imaginea pe care botoșănenii o reflectă joacă un rol crucial în lumea investișiilor și că cea mai importantă parte a unui business este chiar sentimentul cu care acesta este gândit, o lecție pe care, spune el, a învățat-o chiar de la Gerard Losson.

Dacă facem un efort comun cei care gândim un pic, cei care avem, să spunem așa, inteligența mai mare decât media, trebuie să construim. Că dacă nu contruim, suntem sortiți absolut toți pieirii. Investitorii străini pot găsi în altă parte să facă afaceri. Sigur că și noi le-am oferit o zonă absolut interesantă aici, dar avem de muncit ca să atragem. Trebuie să facem o imagine bună județului. Oamenii se tem, se plâng pe la colțuri, despre forța de muncă din Botoșani. 

Tot ce am făcut în Camera de Comerț, am făcut pentru că am avut idei și curaj din sindicalismul francez, unde politicul nu contează, ci este ales ca să sprijine business-ul. Cel mai important în business este sentimentul. Asta am învățat de la Gerard, a încheiat Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț și Agricultură din Botoșani.

GFF a ajuns la o cifră de afaceri de 74 de milioane de euro, cu peste 350 de clienți activi din 32 de țări, în locațiile Formens lucrând, în acest moment, peste 2000 de angajați direct, cărora li se adaugă alți 2000 de lucrători în fabrici partenere din Ucraina și Moldova.

Gerard Losson a transmis noul obiectiv al Grupului de Firme Formens: prin dezvoltarea structurată și prin extinderea noilor direcții de business, susținute de aplicarea strategiei de diversificare, se urmărește ca în 2020 grupul să atingă o cifră de afaceri consolidată de 120 milioane euro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doliu în cultura botoșăneană: s-a stins profesoara poemelor, Valeria Bobu

Sâmbătă, 19 Octombrie 2019
1133

Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite profesoare din municipiul Botoșani, Valeria Bobu, s-a stins din viață, sâmbătă. Mentor și, totodată, poetă și prozatoare, dascălul a lăsat pos...

Tamara Ciofu, despre problema rezidențiatului: „Ar trebui să lupte ministrul Educației, dar nu avem ministru”

Sâmbătă, 19 Octombrie 2019
214

Deputatul botoșănean Tamara Ciofu a atras atenția, în cadrul unei conferințe de presă, că lipsa unui ministru al Educației prejudiciază grav tinerii absolvenți de Medicină și copiii cu nev...

Ministrul Budăi reamintește: de la 1 ianuarie, salariile bugetarilor sunt mai mari. Asta, dacă nu intervin membrii noului guvern

Sâmbătă, 19 Octombrie 2019
447

Ministrul interimar al Muncii, Marius Budăi, a reamintit că de la 1 ianuarie, conform prevederilor actuale, salariile vor fi mărite pentru bugetari. Ceea ce a sublinit, însă, ministrul trecu...