M-am hotarat sa imi pun haina de piele alba si blugii bleu deschis.
Cobor in strada si constat ca lucrarile de pavare incepute acum doua zile au fost finalizate azi-noapte... Hmm! De asta nu se auzea nici o masina si nici un claxon! De asta m-am trezit asa de greu si totusi atat de odihnita!
Ies adulmecand din usa blocului mirosul de paine calda ce se simtea de la magazinul din colt. In fata vitrinei magazinului imi zambesc niste boboci de zambila plantati in ghivece patrate de lut.
E un lucru nou! Aseara nu erau dar vanzatoarea se scuza parca povestind de oamenii de pe strada ei care au vopsit bordurile cu alb si care au facut-o sa cumpere niste bulbi din piata.
Plec mai departe cu gandul la problemele de la serviciu... un domn ma saluta politicos si imi ureaza o zi luminoasa. Poate are dreptate, fata lui radiaza de bucurie. Ma uit la el, ii zambesc si ii multumesc. E normal, tocmai s-a reincadrat la serele de la marginea orasului. E imbracat in salopeta albastra si poarta in mana batatorita ziarul de azi.
Trec si eu pe la chiosc si vad ziarul in vitrina avand pe prima pagina afisat: "Botosaniul, cel mai verde oras din Romania!". Da, citisem ca elevii din toate scolile din Botosani au cerut primariei fonduri pentru amenajarea tuturor spatiilor verzi... iata ca au reusit! Chiar sunt buni copiii nostri! Ce fericiti trebuie sa fie parintii si profesorii lor!
In drum trec pe pietonal. E atat de frumos! In jurul fiecarei fantani sunt amenajate standuri cu flori iar niste catei cu cercei galbeni in urechi au casute frumos amenajate printre flori. Elevii de la Liceul de arta sunt deja acolo privind cu interes la jocurile de apa. Pe langa ei turistii iesiti sa inspire aerul curat de dimineata privesc cu admiratie peisajul.
In departare se aude o muzica de opera... e muzica de la santier. Nu vad muncitorii de dupa panza de aparare dar stiu ca sunt acolo pentru muzica le acopera zgomotul ciocanelor si al daltilor.
Ajung pe bulevard si constat cu bucurie ca in parculetul de la muzeu au crescut brandusele iar sub copaci se vede firul verde al ierbii. Bulevardul e plin de de barbati si femei care asteapta linistiti masina care ii duce in zona gri - fosta zona industriala... numita asa pentru ca acolo sunt mai putini copaci si nici o scoala. Aici oamenii au fost insa incurajati sa deschida mici afaceri iar rata somajului din oras a scazut la 0,3%, astfel incat pana si cei care lucrau in strainatate s-au intors acasa. Exista o fabrica de materiale pentru constructii decoratiuni interioare care deservesc doua magazine importante din zona, o fabrica de lactate, una de produse electrice, o mica fabricuta care face softuri pentru calculatoare si o fabrica de panouri fotovoltaice. Mai sunt si altele dar nu le cunosc domeniile de activitate.
Pasesc mai departe pe langa biciclistii in uniforme de Liceul Laurian... tocmai a fost reimprospata vopseaua pentru pista de biciclete si lor li se pare ca a fost micsorata distanta. Zambesc... si atat!
Ajung la serviciu. Colega mea de birou imi tranteste usa in nas inainte sa intru. Ma incrunt! Ce are? Gasesc pe birou o instiintare ca tocmai am fost promovata...
Hmm! Ce cosmar! Bine ca a trecut cu noaptea!
As vrea ca acest cosmar sa devina realitate, dar totul depinde de oameni: invidia constructiva, lucrul facut corect si la timp, educatia de calitate, pamantul verde si roditor, caisul inflorit, sera sau fabrica de la marginea orasului, pista de bicilete...
Eu cred ca daca ne-am dori am putea avea piste de bicicleta pe toate strazile cu legatura intre ele la intersectii.
Eu cred ca daca ne-am dori am putea pune conducte de apa si apoi asfalta strazi si nu invers.
Eu cred ca daca ne-am dori am putea ajuta niste "afaceristi" (adica mici intreprinzatori) sa creeze locuri de munca.
Eu cred ca la marginea Botosaniului am putea face niste sere in care lucreze niste oameni cu mainile crapate care sa cultive legume bio iar in piata si la magazine sa gasim aceste produse cu inscriptia "made in Botosani".
Eu cred ca daca ne-am dori am putea avea spitale bune si medici exceptionali.
Eu cred ca daca am gandi putin am intelege ca toti suntem trecatori si doar copiii nostri ne vor ajuta sa depasim momente grele in viitor si ca in educatia lor trebuie investit pentru ca e greu sa inveti lucruri singur doar din carti mai ales daca nu stii sa citesti.
Eu cred ca daca ne-am dori am putea avea fabrici in care sa lucreze mii de muncitori.
Eu cred ca daca ne-am dori am putea avea un Botosani verde si curat.
Eu cred ca daca ne-am dori am putea avea un oras in care soferii sa nu fie nervosi si toti cetatenii sa aiba bun simt.
Eu cred ca toate aceste schimbari ar putea avea loc daca toti chiar TOTI si-ar dori aceasta dar cred ca nu ne dorim inca.
Haideti sa incercam sa schimbam ceva! Sa incercam macar sa ne schimbam pe noi, pe fiecare, sa fim mai buni, mai intelegatori, sa gandim mai mult si sa injuram mai putin. Poate asa vom reusi intr-un final sa schimbam ceva pentru copiii nostri macar!
(Paduraru Alina)
Nota Redactiei: Campania "Botosaniul in care vreau sa traiesc" are drept scop promovarea ideilor si sustinerea lor in vederea implementarii unor noi viziuni asupra orasului in care traim, viziuni pe care le dorim a fi constructive si aplicabile in viitorul apropiat sau mai indepartat. Din acest motiv, rugam insistent sa comentati cu decenta materialele publicate in cadrul acestei campanii, evitand in acest sens vendetele politice, mai ales ca aprecierile dumneavoastra ii vor ajuta pe organizatori sa stabileasca premiile campaniei, pe data de 23 aprilie!
