Elevii din Botoșani care-şi sacrifică banii de buzunar pentru nevoiaşi. „Bogat sunt când ajut“

Elevii din Botoșani care-şi sacrifică banii de buzunar pentru nevoiaşi. „Bogat sunt când ajut“

Un grup de elevi de liceu din nordul extrem al Moldovei îşi pun la bătaie alocaţiile şi banii de buzunar pentru a-i ajuta pe nevoiaşii din satele Botoşaniului. Au ajutat deja mai mult familii, cu haine şi mâncare.

Judeţul Botoşani este unul dintre cele mai sărace din România. În special este vorba de zona rurală a Botoşaniului şi a Dorohoiului, locuri în care mulţi oameni trăiesc din agricultura de subzistenţă sau mai rău din munca cu ziua sau ceea ce le oferă statul. Tot mai mulţi ajung la sărăcie lucie, locuind cu mulţi copii în case de chirpici care stau să cadă pe ei.   

Tocmai pentru a-i ajuta pe aceşti oameni să supravieţuiască dar mai ales pentru a le oferi o şansă copiilor din aceste familii sărace, un grup de elevi din zona Dorohoi-Şendriceni s-au unit şi cu banii din alocaţii cumpără haine, alimente, rechizite sau chiar medicamente, în cazul bătrânilor singuri şi nevoiaşi. Îşi spun „Voluntari Dorohoi“ şi majoritatea au vârste cuprinse între 15 şi 19 ani.   

Nevoiaşi ajutaţi cu banii de buzunar ai elevilor  

Toată povestea a început acum câteva luni. Vlad Anghel un elev de 18 ani la Liceul Tehnic din comuna Şendriceni, un tânăr care se pregăteşte să devină tehnician veterinar, a vrut să-şi doneze banii pe care-i avea în buzunar dar şi alocaţia pe acea lună, unei familii de oameni săraci. Mai ales unei familii cu copii care nu-şi permiteau rechizite pentru şcoală sau mici bucurii. Puşti de la ţară care nu-şi permiteau nici măcar în îngheţată.  

„M-a impresionat până la lacrimi. Adică, eu dădea banii pe care-i aveam pe chestii inutile, iar oamenii ăia nu aveau ce mânca. Am avut parcă aşa o fulgerare, un gând că trebuie să îi ajut cumva”, spune Vlad Anghel.   

Tinerii voluntari la o familie nevoiaşă

Imediat s-au implicat şi alţi elevi. Au făcut un grup pe reţelelele sociale, numit „Voluntari Dorohoi” şi cine era interesat puntea veni şi contribui. Propriu-zis toţi donatorii erau elevi din Dorohoi sau Şendriceni. Puneau banii din alocaţii sau ce primeau de la părinţi şi cumpărau haine şi mâncare. Apoi plecau şi le dădeau celor care aveau nevoie.  

„Noi le oferim alimente, haine şi jucării luate din banii proprii. Sunt persoane care ne dau mesaje şi spun că ştiu familii care au nevoie de ajutor. Sau sunt oameni săraci care ne scriu. Noi mergem si ii ajutăm. Ne întâlnim, vorbim, punem banii şi le oferim ajutor. Noi nu am cerut sprijin. Suntem pe cont propriu. Nu cerem bani altora”, arată Robert Adăscăliţei.   

„Bogat sunt când ajut”  

Deşi nu au făcut mare caz de activitatea lor de voluntariat, tot mai mulţi elevi din Dorohoi sau Şendriceni, mulţi copii de la ţară la rândul lor, au început să se implice în acest proiect şi să-şi folosească banii de buzunar sau alocaţiile pentru a cumpăra mâncare şi haine nevoiaşilor. Până în prezent sunt 30 de elevi sau absolvenţi care îşi pun la bătaie fondurile şi merg să doneze în special bătrânilor săraci sau copiilor nevoiaşi. Culmea mulţi dintrei cei care fac aceste gesturi umanitare, nu sunt bogaţi, din contră.  

„Nu mă aşteptam să fie oameni atât de săraci care să doneze. M-a impresionat treaba asta. În general pentru noi este o experienţă uluitoare. Nu credeam că există atâta durere şi lacrimi şi sărăcie. De mult ori plâng la cazurile de genul ăsta şi nici nu mă mai feresc. Mă impresionează tare de tot şi cred că am luat cea mai bună decizie din lume făcând asta”, mai spune Robert Adăscăliţei.   

La rândul său, Alexandra Azoicăi, o elevă de 17 ani din Dorohoi, de o lună foloseşte orice ban pe care-l primeşte pentru a cumpăra alimente familiilor nevoiaşe. Spune că nu-i pare rău.  

„Mi-a plăcut ideea de a face voluntariat. Am dat toţi banii de buzunar, alocaţia. Eu consider că am destul, mai ales când au văzut ce le lipseşte altora. Bogată sunt când ajut”, spune Alexandra.  

Alături de elevi au început să vină şi alţi tineri, oameni simpli dar care dores să ajute, inclusiv un instalator de 26 de ani, care după ce termină munca se dedică voluntariatului. Tinerii voluntari au început să primească haine pentru donat de la oameni din toată zona. Mai mult decât atât colaborează şi cu Simona Elena, o poliţistă de frontieră din Dorohoi dedicată cazurilor umanitare, în timpul liber.  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Îl mai țineți minte pe Aron Bălan, spaima șoferilor din Botoșani?

astăzi, 13:12
25

Un tânăr care are la activ sute de fapte de furt comise pe raza județelor Suceava și Botoșani a fost condamnat miercuri, 24 aprilie, de magistrații de la Judecătoria Gura Humorului, î...

Școala performanței: Elevii din Botoșani au participat la Concursul Județean ”Ioan Țicalo”

astăzi, 12:45
55

Obiectivul principal al concursului este de a încuraja dezvoltarea spiritului de competiție și a interesului pentru studiul limbii și literaturii române și al matematicii, evaluarea co...

Atenție, părinți! Un adolescent de 17 ani s-a stins din viață fulgerător, medicii l-au resuscitat două ore în zadar!

astăzi, 12:17
2032

Un adolescent de 17 ani s-a stins din viață fulgerător, luni noaptea, în jurul orei 22:00.Tragedia s-a petrecut la Pașcani. Adolescentul a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență din Pa...