Asociația „Grup Civic” Botoșani, alături de copiii mai puțin norocoși (FOTO)

Asociația „Grup Civic” Botoșani, alături de copiii mai puțin norocoși (FOTO)

Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociație „Grup Civic” Botoșani a sărbătorit, alături de voluntari, un an de la inființare.  

Încărcat de daruri, Câșlariu a ajuns duminică la câteva familii din Mileanca și Tătărășeni, pentru a vizita copiii mai puțin norocoși din aceste sate.

Impresionați de condițiile neprielnice de trai, membrii asociației sunt mai hotărâți ca niciodată să încerce să schimbe aceste destine.

Pentru ca acțiunea lor să poată continua, Asociația „Grup Civic” Botoșani are nevoie în continuare de susținerea comunității fără de care aceste acte de binefacere nu ar fi fost posibile.

Redăm, mai jos, mesajul lui Daniel Câșlariu, președintele Asociației „Grup Civic” Botoșani:

„Copil desculţ la mijlocul lunii noiembrie. Copil fără şosete având drept încălţări o pereche de şlapi din plastic. Copii frumoşi stând pe o sobă, după un gărduţ care să-i protejeze să nu pice pe plită. Familii cu copii mici înghesuite în camere friguroase. Multă sărăcie şi deznădejde. Multe chipuri frumoase de copii care au dreptul la o copilărie fericită. Părinţi copleşiţi de greutăţi şi de disperarea că nu le pot oferi o copilărie fericită pruncilor lor. Aşa s-ar rezuma ziua de duminică petrecută de mine şi de voluntari din Asociaţia „Grup Civic” Botoşani.

Am ajuns duminică la câteva familii cu copii din satele codreni, Mileanca şi Tătărăşeni, hotărâţi să marcăm un an de la înfiinţarea asociaţiei prin bucurii făcute unor copii cu care soarta nu a fost prea darnică.

Am ajuns încărcaţi cu daruri care au constat în produse alimentare, dulciuri, haine, papuci şi jucării. Bucuria şi lumina din ochii copiilor pe care i-am întâlnit ne-a făcut să uităm de toată oboseala. Suntem mai hotărâţi ca niciodată să continuăm să fim sprijinul celor care au nevoie de noi. Dar pentru aceasta avem nevoie de ajutorul şi implicarea tuturor celor care cred că faptele bune fac minuni şi aduc zâmbet în locul lacrimilor şi speranţă în locul sărăciei.

Dumnezeu să vă răsplătească înmiit pentru toate faptele bune!

Dacă doriți să donați din puținul dumneavoastră o puteți face aici:

IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.

 IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401.

IBAN-UL contului curent in GBP deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO08BTRLGBPCRT0530156401.

Codul Swift BTRLRO22”





 

 

Spune-ne opinia ta