"La discotecă nu ne vor mai lua copiii cu ei, aşa că să retrăim copilăria noastră alături de copiii noştri, la teatru!"

"La discotecă nu ne vor mai lua copiii cu ei, aşa că să retrăim copilăria noastră alături de copiii noştri, la teatru!"

MIHAELA NISTORICA

Presati de grijile de "oameni mari", chinuiti de lipsuri financiare sau nesiguranta cotidianului zbuciumat, pierdem din vedere faptul ca adevaratele victime ale vremurilor nu suntem doar noi, ci si copiii nostri! Daca noi, adulti sau tineri parinti, am avut parte si de timpuri clare, netulburate spiritual, copiii nostri consuma din plin o lume greu de inteles. 

In Botosani am gasit insa o oaza de copilarie, de calm, un loc unde copiii si parintii stau impreuna duminica de duminica. Folosind drept prilej de conversatie un concurs de desene extrem de disputat de micutii spectatori, am solicitat un interviu cu actrita Mihaela Nistorica, director adjunct al Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache Botosani, incercand astfel sa patrundem in lumea prichindeilor, cu doar cateva zile inainte de 1 Iunie, cand vom sarbatori copilaria.  

"Deseneaza spectacolul" este un concurs de talente sau o manifestare a creativitatii copilului? Care este principalul scop al acestei activitati adresate micilor spectatori, aflata la a doua editie?

MIHAELA NISTORICA: Nu ne-am propus să fie o competiţie sau să descoperim talente. Toţi copiii ştiu să deseneze foarte frumos şi e bine să fie încurajaţi de adulţi. De obicei avem tendinţa să corectăm sau să criticăm desenele care nu sunt perfecte în ochii celor mari, însă pentru cei mici desenul e un univers. Copiii se exprimă mai uşor desenând decât prin cuvinte la vârste mici şi noi trebuie să învăţăm limbajul lor. De pildă, dacă ne face un artist o caricatură suntem deosebit de încântaţi şi imediat ne facem tablou şi îl afişăm la loc de cinste. Dar gândiţi-vă ce bucurie avem noi, actorii, când ne vedem personajele desenate de copii! Exact cum ar fi caricaturile. A devenit o obişnuinţă să ne privim în desenele lor şi să comentăm, să ne amuzăm sau să ne uimim de modul în care suntem oglindiţi în ochii micilor spectatori.

Pentru ca prima editie s-a consumat deja, ne puteti dezvalui cateva dintre aprecierile juriului cu privire la desenele inscrise in concurs? Reamintiti, cu aceasta ocazie, si cateva dintre persoanele care au jurizat desenele primei editii.

MIHAELA NISTORICA: Nu toţi copiii se prind în acest concurs, dar este deosebit faptul că pe parcurs se dezinhibă şi încep să deseneze. Al doilea pas este să urce pe scenă şi să arate desenul celor din sală, să vorbească la microfon să îşi spună numele şi ce a desenat, apoi este recompensat  pentru munca lui cu aplauzele publicului şi cu invitaţia la spaţiul de joacă. Prima dată e mai greu, apoi prind curaj şi nu se mai dau jos de pe scenă. De exemplu, chiar nepotul meu Luca, în vârstă de 5 ani, deşi vine în fiecare duminică la teatru, nu a desenat la prima ediţie a concursului - care a durat 3 luni. Acum a înţeles regula jocului şi abia aşteaptă să arate publicului desenul şi e foarte mândru că merge pe "banii lui" la spaţiul de joacă.
Jurizarea s-a făcut pe titlu de spectacol, ţinând cont de originalitatea interpretării în imagini a spectacolului vizionat, ţinând cont de vârsta şi contribuţia fiecărui copil în redarea spectacolului pe hârtia de desen. Nu s-au luat  în considerare desenele care au fost copiate, desenele care au fost realizate cu ajutorul bunicilor, părinţilor sau fraţilor mai mari.
Din juriul primei ediţii a concursului au făcut parte
-  prof. Victor Hreniuc – profesor de pictură Şcoala Populară de Artă Botoşani, membru UAP;
-  Cornel Dumitriu – artist plastic, membru UAP, Galeria CITY;
-  Mihai Pastramagiu  - scenograf Teatrul "Mihai Eminescu" Botoşani
A fost remarcată de juriu Maria Iftime, de 5 ani, care a fost invitată de domnul prof. Victor Hreniuc să participe la cursurile de pictură din cadrul Şcolii Populare de Artă. Domnul Cornel Dumitriu s-a oferit să expună desenele copiilor în Galeria CITY şi după ediţia a doua poate că vom face şi aceasta.
Scenograful Mihai Pastramagiu a propus să dăm ca temă desenarea unei poveşti înainte de a fi pusă în scenă şi să realizăm o scenografie după desenele copiilor. Este o idee bună şi o vom pune în practică.

Cat de important este ca parintii sa inteleaga importanta dezvoltarii creativitatii copilului, mai ales ca, in calitate de organizatori, atentionati in special asupra neimplicarii celor mari – parinti, bunici, frati – in crearea desenului?

MIHAELA NISTORICA: Să fiu sinceră, când am iniţiat acest concurs m-am gândit doar că ar fi o modalitate prin care aş reuşi să comunic mai uşor cu copiii care vin duminică la teatru. Aveam nevoie să cunosc părerea "clientului" despre "produsul cultural" ca cercetare de marketing pentru fidelizare. Copiii însă nu îmi răspundeau la întrebări pentru că au vârste între 3 şi 6 ani, dar răspundeau părinţii în numele lor. Atunci am decis să le spun micuţilor să deseneze ceea ce văd la teatru ca să putem comunica.
Creativitatea are nevoie de libertate. Copiii trebuie să se exprime liber iar adulţii doar să-i încurajeze nu să-i ajute să deseneze. Ştiţi cât de responsabili vin ei cu desenul pe scenă şi cât de mândri sunt că sunt apreciaţi cu aplauze şi câştigă pe munca lor acea invitaţie sau bon?
 
Se vorbeşte mult, uneori că doar ca scuză sau pretext, că influenţa nefastă a desenelor animate este de necombătut. Se observă, în desenele copiilor care vin duminică de duminică la teatru, astfel de influenţe? Există, adică, alternativă pentru televizor?

MIHAELA NISTORICA: Toţi ne-am dorit desene animate şi nu erau. Acum e abundenţă şi e mai dificil de selectat sau stopat. Eu tot spun de fiecare dată când am ocazia ca o oră petrecută cu copilul la teatru este de neuitat şi pentru copil şi pentru părinţi sau bunici. De ce spun asta? Pentru ca acasă părinţii nu stau cu copilul în faţa televizorului sau calculatorului să vadă împreună desenele animate, pe când la teatru mama şi pruncul, tata şi pruncul sau bunicii şi nepoţii trăiesc pe viu, în direct, emoţia alături de personaje. Ei nu pot trece de ecran pentru ca să-l ajute pe cocos să îşi recapete Punguţa cu doi bani şi nici Baba Cloanţa nu va ieşi din ecran ca pruncul să simtă primejdia. Însă la teatru se urcă pe scenă şi intervin în poveste sau vorbesc din sală, dau soluţii personajelor pentru ieşirea din impas, plâng sau râd, pun întrebări, descoperă situaţii noi, sentimente noi, işi găsesc modele, îşi formează personalitatea. "Copilăria este inima tuturor vârstelor", spunea Blaga. Amintirea părinţilor o avem din copilărie. Copilăria e scurtă. La discotecă nu ne vor mai lua copiii cu ei, aşa că să retrăim copilăria noastră alături de copiii noştri, la teatru.
Pun o intrebare celui care citeşte acum: ai păstrat vreun desen de când erai mic? Ai vrea să fi avut unul să-i arăţi copilului tău că nici tu nu te-ai născut pictor şi astfel să-l încurajezi să deseneze? Vom păstra desenele micuţilor de azi, iar  "mâine", când vor deveni părinţi desigur că vor reveni cu copiii lor la teatru şi eu le voi arăta desenele. Dar şi mai sigur vor rămâne aici postate pe site, nu-i aşa? Le pot vedea rudele copiilor din alte localităţi sau din alte tări.

Când se va încheia ediţia a doua a concursului DESENEAZĂ SPECTACOLUL? Mai exact: PE CÂND PREMIILE?

MIHAELA NISTORICA: La închiderea stagiunii, pe 27 iunie 2010, cu ocazia premierei spectacolului “Iedul cu trei capre. Vom premia câte un desen pt fiecare titlu de spectacol. Reamintesc aici ca în fiecare duminică toţi copiii care au adus desene au fost premiaţi cu invitaţii de o oră la spaţiul de joacă Anastasia Kids şi bonuri pentru Cofetăria Mami, iar la prima ediţie sponsor a fost spaţiul de joacă Kids Kafe din Tratoria Center. Sunt copii care aduc câte 2 desene şi primesc premiu pentru fiecare desen, deci 2 invitaţii, şi aşa este corect pentru că au muncit şi trebuie răsplătiţi.

Teatrul pentru Copii şi Tineret Vasilache devine, de la o duminică la alta, de la un an la altul, un spaţiu de socializare pentru copiii spectatori. În preajma Crăciunului, copiii au fost complici la o acţiune extrem de emoţionantă, Ingerii Alexandrei. Faptul că au acceptat complicitatea, că au oferit cadourile cu mânuţa lor, a creat un moment special atât pentru ei, cât şi pentru părinţi. Mai aveţi în vedere astfel de acţiuni?

MIHAELA NISTORICA: Nu am mai avut ocazia să particip la o astfel de acţiune, gen "Surprize Surprize", şi mai ales să o moderez. Nu voi uita niciodată momentul în care scena s-a transformat intr-un Univers al generozităţii. Doar eu şi Alexandra puteam vedea de pe scenă cum din sală se revarsa Iubire Divină prin ochii copiilor care veneau spre noi cu daruri. E chiar dificil de descris în cuvinte, dar minunat de simţit. Copiii au fost minunaţi. Dar această minune nu ar fi avut loc dacă nu era iniţiată de redacţia STIRI BOTOSANI. Teatrul Vasilache a fost doar locul unde a trebuit să se întâmple Bucuria, iar spectatorii noştri au fost cei care au sprijinit, devenind Îngerii Alexandrei. Cu siguranţă vom sprijini astfel de acţiuni benefice ori de câte ori vom fi solicitaţi şi contam pe complicitatea publicului nostru. Aşteptăm oricând propuneri dacă sunt cu intenţii sincere şi nu au scop de reclamă. Mulţumesc doamnei jurist Anca Gradinaru, care are o INIMĂ MARE,  pentru că a fost complicea noastră şi sper să mai fie şi pe viitor.
Mulţumesc, de asemenea, sponsorilor, în spatele firmelor denumite astfel se află  OAMENII-patroni,  pe care doresc să-i menţionez şi să le mulţumesc pentru bucuria pe care o oferă micilor desenatori.
Mulţumesc tuturor colegilor actori si tehnicieni de scenă pentru implicarea în desfăşurarea concursului duminică de duminică şi mulţumesc în special doamnelor de la administrativ, fără de care eu nu aş reuşi să mă descurc, Cristina Strătianu, Mariana Bucataru şi Dana Rădulescu, care expun, fotografiază şi ţin "inventarul" desenelor pe numele copiilor şi titluri de spectacole.
Şi mulţumesc cu preţuire spectatorilor Teatrului Vasilache, fără de care spectacolele noastre ar fi doar decoruri în magazie, iar noi, actorii, nu am putea să ne împlinim menirea în lumina reflectoarelor.
Şi dau Slava lui Dumnezeu pentru toate!


 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Câți botoșăneni au votat până la ora 15.00, în județul Botoșani! Alegători nemulțumiți: "Am văzut bătrâni care au dat înapoi..."

astăzi, 15:10
644

Din totalul alegătorilor cu drept de vot, până la ora 15.00, în județul Botoșani s-au prezentat la urne 86.391 de cetățeni (78.421 pe listele permanente și 7.607 pe listele sup...

Trupul neînsuflețit al unei bătrâne, găsit plutind pe apa unui iaz!

astăzi, 14:10
796

Duminică neagră pentru comunitatea din Mileanca, unde duminică a fost găsit, plutind pe suprafața unui iaz, trupul neînsuflețit al unei femei.Descoperirea a fost făcută de nișt...

Vot pentru Referendum: Botoșănenii spun că sunt descurajați la urne. "Păi europarlamentare, mai e și altceva?"

astăzi, 13:05
2607

Județul Botoșani se menține la un nivel foarte scăzut în ceea ce privește prezența la Referendum, la ora 13.00. Până la ora 13.00, la Botoșani, 42.936 de alegători a...