Colonelul Radu Anton, votat masiv, deși a trecut în neființă

Colonelul Radu Anton, votat masiv, deși a trecut în neființă

Colonelul Radu Anton, fost șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, care candida la Primăria comunei Vorona, a fost votat de peste 500 de oameni, deși el s-a stins vineri din viață. Acest fapt este cauzat de tipărirea buletinelor de vot înainte de survenirea decesului.

Radu Anton intrase în cursa electorală din partea PNL. Acesta a trecut în neființă în ultima zi de campanie, dată la care buletinele fuseseră tipărite, incluzându-l. Conform legii, numele și pozițiile candidaților nu au mai putut fi modificate, astfel că nu mai puțin de 519 alegători au ștampilat în căsuța corespunzătoare colonelului trecut în neființă.

La nivelul unității administrativ-teritoriale, 2.389 de alegători și-au exprimat opțiunea la vot. Anton ocupă locul al doilea, funcția de primar fiind revendicată de către social-democratul Aurel Ștefan, care a fost votat de 1.353 de oameni.

Anton va fi înmormântat marți, în satul Icușeni din comuna Vorona, localitatea sa de origine.

 

Spune-ne opinia ta