Primarul Cătălin Flutur îl felicită pe Iulian Rotariu: "Este absolut impresionant ce face acest om!"

Succes de prestigiu obținut de botoșăneanul Iulian Rotariu în Australia. Acesta a câștigat ultramaratonul de 520 de kilometri de la Antipozi, cu un timp final de 57 de ore și 5 minute. Competiția s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile, cu etape lungi de parcurs, derulate în condiții dintre cele mai dificile. De altfel, 17 dintre cei 38 de concurenți înscriși la start au fost nevoiți să abandoneze, doar 21 reușind să treacă linia de sosire, se arată în comunicatul Primăriei Botoșani, remis redacției.

 

Cetățean de onoare al municipiului Botoșani din luna august 2016, Iulian Rotariu este angajat al ISU și nu este la prima reușită de acest gen, în ultimii ani reprezentând cu succes orașul nostru și România la mai competiții internaționale similare. Participarea lui la ultramaratonul din Australia a beneficiat de suportul financiar al municipalității, iar rezultatul de excepție obținut demonstrează încă o dată valoarea incontestabilă a lui Iulian Rotaru. Cu o pregătire fizică de excepție și o voință de fier, Iulian Rotaru a făcut, iată, să se vorbească despre Botoșani și în celălalt capăt al lumii, în Australia.

”Sunt foarte bucuros și vreau să-l felicit din toată inima, în numele botoșănenilor, pe Iulian Rotariu pentru acest nou succes. Este absolut impresionant ce face acest om, care reprezintă Botoșaniul peste tot în lume, cu atât mai mult cu cât el aleargă la toate aceste competiții atât de solicitante, aproape supraomenești, pentru o cauză nobilă, în sprijinul copiilor cu autism. Felicitări, Iulian!”, a fost mesajul primarului Cătălin Flutur imediat după aflarea veștii privind câștigarea ultramaratonului din Australia.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...

Aproape un secol de libertate: Recunoștință și apreciere soldaților care au luptat pentru România! (Foto, Video)

astăzi, 14:11

25 octombrie 1944. 82 de ani. Aproape un secol de când militarii români au eliberat de sub ocupație străină Nordul Transilvaniei, orașul Carei. Peste 525.000 de militari români a...

REACȚIA Universității din Iași, după ce fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv într-un dosar de viol!

astăzi, 12:30

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Tudorel Toader susț...