Prefectul Dan Şlincu a vizitat "singurul drum naţional de pământ din ţară"! FOTO, VIDEO

Prefectul Dan Şlincu a vizitat "singurul drum naţional de pământ din ţară"! FOTO, VIDEO

Prefectul Dan Şlincu a vizitat, luni după-amiază, şantierul deschis pe drumul naţional 24C, cunoscut până în urmă cu ceva timp drept "singurul drum naţional de pământ din ţară".

Lucrările de asfaltare au început în urmă cu câteva zile dinspre satul Manoleasa Prut şi utilajele au ajuns în satul Iorga, unde se toarnă primul strat de asfalt bituminos. Aici prefectul s-a întâlnit cu şeful Secţiei Drumuri Naţionale, Viorel Zacreţchi, cu primarul comunei Manoleasa, Cristinel Aroşculesei, şi cel al comunei Mitoc, Ioan Galiţ, cu şeful Districtului Săveni a Secţiei Drumuri Naţionale, Gheorghe Todică, şi cu reprezentanţii constructorului ce se ocupă de lucrări.

Astfel, în prezent se toarnă asfalt bituminos, cu o grosime de cca. 4 cm pe sensul către Rădăuţi Prut şi după finalizare, se va reveni cu un strat de asfalt de 3 cm, aşa-numitul „strat de uzură”. 

Viorel Zacreţchi, şeful SDN, a precizat că durata estimată a lucrărilor este de 50 de zile, în condiţii de vreme bună.

„Mă bucur că se lucrează pe acest drum care a dat atâtea bătăi de cap şi că în curând cetăţenii care tranzitează acest drum se vor bucura de un carosabil impecabil. Demararea asfaltării reprezintă o veste bună pentru toţi botoşănenii, mai ales că s-au făcut atâtea demersuri pentru reparaţia lui”, a spus prefectul Dan Şlincu. 

Lucrările pe DN 24C au început anul trecut, cu nivelarea cu balast a drumului şi reprofilare, apoi asigurarea cotei şi pantei în vederea turnării straturilor de asfalt. Lucrările se desfăşoară pe 36 de kilometri din DN 24C, de la km 106+650 până la km 142+250, iar valoarea contractului este de peste 100 milioane de lei inclusiv TVA, suma fiind asigurată din fonduri de la Guvernul României.

Cancelaria Prefectului
 








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Vladimir Putin îi liniștește pe ruși: În caz de atac nuclear, vom merge în Rai

Joi, 18 Octombrie 2018
356

Rușii vor merge în Rai în cazul unui război nuclear, i-a liniștit joi pe concetățenii săi Vladimir Putin, care a respins orice veleități războinice dar a avertizat că orice agresor care va...

Teodorovici critică măsura ANAF de a impozita prestatorii de la nunți

Joi, 18 Octombrie 2018
1149

Eugen Teodorovici a criticat dur măsura ANAF-ului de a impozita prestatorii de servicii de la nunţi din 2013 până în zilele noastre în baza unor declaraţii pe care însură...

Nu ignora: Metode de întărire a sistemului imunitar toamna

Joi, 18 Octombrie 2018
1074

Sistemul imunitar consta intr-o retea de organe, celule si proteine. Impreuna, protejeaza organismul de virusuri, bacterii, paraziti sau alti agenti infectiosi care patrund in corp.Sistemul imunit...