Ce noroc că am construit Cornișa! Reluarea spectacolelor în interior este imposibilă iar în toată țara instituțiile de cultură caută soluții pentru reprezentații în aer liber

Municipiul Botoșani este unul din puținele locuri din România unde actul cultural merge mai departe, iar acest lucru pentru că Amfiteatrul construit de municipalitate la „Cornişa Aquapark& Sports” Botoșani permite desfășurarea de spectacole în aer liber, în timp ce la nivel național, evoluția îmbolnăvirilor le dă emoții autorităților și nu consideră oportună redeschiderea instituțiilor de cultură.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, spune că spectacolele în interior, indiferent că vorbim despre teatru, operă sau operetă ar putea fi permise abia în momentul în care numărul de cazuri va fi format doar din două cifre. Reluarea spectacolelor în interior este imposibilă, atâta timp cât numărul îmbolnăvirilor rămâne ridicat, spune ministrul Culturii.

În aceste condiții, soluțiile sunt reprezentațiile în aer liber, iar în toată țara instituțiile de cultură caută disperate spații în care artiștii să-și poată desfășura activitatea în această vară.

Nu același lucru se întâmplă la Botoșani, unde Amfiteatrul de Cornișa Aquapark & Sports are 500 de locuri în aer liber, din care în această perioadă locurile au fost limitate la jumătate, iar deja instituțiile de cultură, actorii Teatrului “Mihai Eminescu”, Teatrului “Vasilache”, dar și artiștii Filarmonicii “George Enescu” Botoșani, și-au reluat, aici, activitatea.

Cel mai mare complex de agrement din zona de nord-est a României, „Cornişa Aquapark& Sports” a fost o investiţie de 20 de milioane de euro, care a inclus și finanțare europeană. Se întinde pe o suprafață de aproape 50 de hectare și are numeroase atracții: parc acvatic, heleşteu, râu artificial pentru rafting, terenuri de sport, un patinoar, piscine, pereţi pentru escaladă, saune, precum și acest amfiteatru în aer liber, care, și în aceste situații, își arată pe deplin utilitatea.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Apel la solidaritate! Un tată din Botoșani a murit departe de casă!

Saturday, 28 March 2026

Un bărbat din Botoșani a murit, vineri, departe de casă, în Italia. Botoșăneanul de 67 de ani a pierdut lupta cu o boală, un cancer galopant descoperit în urmă cu două luni. &Ic...

Un preot cu rădăcini botoșănene a plecat la Domnul: „A slujit Biserica cu mult devotament”

Saturday, 28 March 2026

Vineri, 27 martie 2026, a trecut la cele veșnice, după o scurtă și grea suferință, preotul paroh Aurel Fediuc din parohia Crai Nou, protopopiatul Timișoara I. Născut la data de 22 ianuarie ...

Accident mortal într-o comună din Botoșani: Un ambulanțier aflat în timpul liber a intervenit la fața locului!

Saturday, 28 March 2026

Serviciul de Ambulanță Județean a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Suharău, sat Plevna. La locul solicitării, un coleg al Serviciului Județean de Amb...

-->