Vicepremierul Shhaideh, aşteptat la Botoşani să "lumineze" primarii în privinţa fondurilor pe care le pot accesa

Autorităţile judeţene pregătesc o vizită la Botoşani a vicepremierului Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, vizită în urma căreia primari din judeţ să fie lămuriţi în privinţa banilor pe care îi pot accesa pentru dezvoltarea comunităţilor pe care le reprezintă.

Vicepremierul Shhaideh, aşteptat la Botoşani să "lumineze" primarii în privinţa fondurilor pe care le pot accesa

   Foto: Cluju.ro

Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, s-a întors recent de la Bucureşti, unde a avut o intâlnire cu vicepremierul Shhaideh în vederea pregătirii unei vizite la Botoşani, în cadrul căreia primarii din judeţ să se lămurească în privinţa modalităţii de accesare a fondurilor pe care Ministerul pe care vicepremierul îl reprezintă le gestionează.

"Şi în privinţa Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi a altor fonduri de la acest minister şi aşteptările să le punem pe masă pentru ca dumneaei să ne poată da un răspuns sau să ne lumineze în anumite chestiuni", declară şeful CJ.

Până la sosirea vicepremierului Sevil Shhaideh, la Botoşani este aşteptat vineri ministrul pentru dialog social, Gabriel Petrea. Oficialul guvernamental va participa şi la o şedinţă a Comisiei de Dialog Social, alături de parlamentarii de Botoşani dar şi liderii de sindicate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Semnal de alarmă tras de Curtea de Conturi în privinţa lucrărilor de viabilizare a drumului către Iaşi, prin Prăjeni!

Joi, 27 Iulie 2017
1301

Nu este vorba doar de un litigiu, ci de patru: patru procese, din care trei suspendate până la finalizarea celui în care Curtea de Conturi a sesizat plăţi efectuate cu ocolirea legii....

Bani pentru lână! Crescătorii botoşăneni de oi, invitaţi să intre în programul ajutorului de minimis

Miercuri, 26 Iulie 2017
1399

Astfel, pentru a beneficia de acest ajutor, crescătorii de oi trebuie să se înregistrezela Direcţia Agricolă cu mai multe documente, printre care atestatul de producător, dovada că exploat...

Botoşani: Caniculă şi disconfort termic, urmate de furtuni!

Marţi, 25 Iulie 2017
1860

În timp ce cea mai mare parte de ţară se află sub cod galben de furtuni, în judeţul Botoşani sunt anunţate, de asemenea, temperaturi ridicate, umezeală accentuată ce va produce dis...