Sindicatele din sănătate anunţă proteste în prima parte a anului 2019

Federaţia "'Solidaritatea Sanitară"' informează că a iniţiat un protest la adresa Guvernului, denumit Pluguşorul Nedreptăţiţilor, ce anunţă şi pregăteşte valul de acţiuni de protest ce va urma în prima parte a anului 2019, din cauza efectelor negative pe care Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018 le are asupra salariaţilor din sectorul public de sănătate.

Sindicatele din sănătate anunţă proteste în prima parte a anului 2019

"La iniţiativa Federaţiei "Solidaritatea Sanitară", denumită Pluguşorul Nedreptăţiţilor, au răspuns până acum peste 4.000 de salariaţi din sănătate din toată ţara, mulţi dintre ei transmiţând deja "urările" lor la adresa Guvernului", se arată într-un comunicat al organizaţiei remis AGERPRES.

În opinia sindicaliştilor, deşi Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018 rezolvă una dintre probleme, respectiv asigură creşterea salariilor de bază pentru aproximativ 50% dintre salariaţii din sănătate cu un sfert din diferenţa dintre salariul actual şi nivelul prevăzut în grila de salarizare pentru anul 2022, ea introduce în acelaşi timp o serie de măsuri care au un impact negativ semnificativ asupra tuturor salariaţilor din sănătate.
Spre exemplu, prin acest act normativ adoptat în perioada Sărbătorilor, Guvernul a decis, în mod paradoxal, să-i lipsească de drepturile cuvinte pentru activitatea desfăşurată în această perioadă tocmai pe cei aflaţi acum la muncă pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale necesare populaţiei.

"Având în vedere "obiceiul" Guvernului de a adopta acte normative ce vizează soarta salariaţilor din sănătate fără respectarea regulilor de dialog social (aceasta fiind principala cauză a efectelor negative) şi de a face acest lucru în perioada sărbătorilor, protestele noastre sunt întemeiate. Pentru a ne asigura că astfel de situaţii nu se vor repeta în viitor considerăm că orice acţiune a Guvernului în perioada sărbătorilor va trebui urmată de proteste în aceeaşi perioadă, ce trebuie să includă şi greva generală", mai spun sindicaliştii Federaţiei "Solidaritatea Sanitară".

Ordonanţa de Urgenţă cu numărul 114/29 decembrie 2018, adoptată de Guvern pe 21 decembrie, privind noile măsuri fiscal-bugetare care vor intra în vigoare la 1 ianuarie a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial. Pentru sectorul bugetar, actul normativ prevede majorarea salariilor cu 25% din diferenţa dintre ce primesc acum şi ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
405

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
251

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2152

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...