Securitatea la incendiu, dezbătută la Prefectură. Şeful ISU Botoşani: "Sunt două situaţii în care nu se aplică sancţiuni"

Securitatea la incendiu, dezbătută la Prefectură. Şeful ISU Botoşani: "Sunt două situaţii în care nu se aplică sancţiuni"

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani au organizat, vineri, la Instituţia Prefectului o instruire privitor la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

La instruire au participat reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi proiectanţi care desfăşoară activităţi în domeniul securităţii la incendiu cărora le-a fost prezentat cadrul legislativ, precum şi demersurile pe care trebuie să le facă pentru a obţine acest document.

Termenul până la care a trebuit obţinută autorizaţia de securitate la incendiu a fost 30 septembrie 2017, dar sunt două situaţii în care acest termen expiră la finele anului în curs.

“Am organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi cu ceilalţi factori responsabili privind autorizarea şi avizarea pentru securitatea la incendiu. La această activitate am dorit să clarificăm aspectele ce vizează aceste activităţi de autorizare şi avizare şi în acelaşi timp să facem anumite precizări privind modul şi obligativitatea în care trebuie obţinute toate elementele necesare. Până la data de 31 decembrie 2017 nu vor putea fi sancţionate obiectivele care se află într-una din cele două situaţii, respectiv au depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu până la data de 30 septembrie 2017 sau pot face dovada că desfăşoară activităţi de investiţii pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu”, a precizat col. Cristian Amarandei, şeful ISU Botoşani.

După tragedia din Clubul „Colectiv” autorităţile au schimbat legislaţia şi au dispus ca unităţile publice să poată funcţiona numai cu o astfel de autorizaţie. 
 


 

 

Spune-ne opinia ta