Secretele migrației: Românii cheltuie pe alimente de două ori mai mult decât media din UE. Adică mâncăm de două ori mai puțin sau cheltuim mai mult din salariu pe mâncare

Secretele migrației: Românii cheltuie pe alimente de două ori mai mult decât media din UE. Adică mâncăm de două ori mai puțin sau cheltuim mai mult din salariu pe mâncare

Românii se află pe primul loc în UE atunci când e vorba de suma alocată din salarii pentru hrana zilnică, iar dacă se întâmplă acest lucru, este absolut firesc ca populația să fie condamnată la subdezvoltare.

În anul 2019, gospodăriile din Uniunea Europeană au alocat, în medie, 13% din totalul cheltuielilor de consum pentru alimente şi băuturi non-alcoolice, iar pe primul loc în UE sunt gospodăriile din România, care au alocat 26% din cheltuielile totale de consum pentru alimente şi băuturi non-alcoolice, arată datele publicate luni de Eurostat.

Alte state membre unde alimentele au o pondere mare în cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor sunt Lituania (20,2%) şi Estonia (19,3%).

În schimb, ponderea cheltuielilor pentru alimente şi băuturi non-alcoolice în totalul cheltuielilor de consum este mai mică de 10% în trei state membre: Irlanda (8,6%), Luxemburg (8,9%) şi Austria (9,7%).

În perioada cuprinsă între 2009 şi 2019, ponderea cheltuielilor pentru alimente şi băuturi non-alcoolice în totalul cheltuielilor de consum a scăzut sau a rămas stabilă în majoritatea statelor membre UE, inclusiv în România. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Lituania (de la 25,4% din totalul cheltuielilor de consum în 2009 până la 20,2% în 2019, adică o scădere de 5,2 puncte procentuale), urmată de Malta (scădere de 3,5 puncte procentuale) şi Polonia (scădere de trei puncte procentuale).

În cazul României, ponderea cheltuielilor pentru alimente şi băuturi non-alcoolice în totalul cheltuielilor de consum a scăzut de la 27,3% în 2009 până la 26% în 2019, ceea ce înseamnă o scădere de 1,3 puncte procentuale.

Pe de altă parte, ponderea cheltuielilor pentru alimente şi băuturi non-alcoolice în totalul cheltuielilor de consum a crescut în şapte state membre UE. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Cehia (de la 14,2% din totalul cheltuielilor de consum în 2009 până la 15,5% în 2019, adică o creştere de 1,3 puncte procentuale), urmată de Slovacia (creştere de 1,1 puncte procentuale) şi Ungaria (creştere de 0,5 puncte procentuale).

Pe ansamblu, în 2019 gospodăriile din UE au cheltuit peste 956 miliarde de euro (echivalentul a 6,8% din Produsul Intern Brut al UE) pentru alimente şi băuturi non-alcoolice. Este vorba de 13% din totalul cheltuielilor de consum şi reprezintă a treia mare categorie de cheltuieli ale gospodăriilor după cheltuielile pentru "locuinţă, apă, electricitate, gaze naturale şi alţi combustibili", care au reprezentat 23,5% din totalul cheltuielilor de consum, şi "transport" cu 13,1%.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Tudor Carare

Un bebeluș cu două capete a fost adus pe lume la Spitalul Elias din București

Miercuri, 20 Ianuarie 2021
15987

Un bebeluş cu două capete s-a născut la Spitalul Elias din Bucureşti. Nou-născutul a încetat din viaţă, la doar câteva ore după ce a venit pe lume, anunță Antena 3.Cazul a f...

La toată lumea scade, da la noi crește: România, printre țările UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflației

Miercuri, 20 Ianuarie 2021
195

Țările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei din Uniunea Europeană sunt, la fel ca şi în octombrie şi noiembrie, Polonia, Ungaria, Cehia şi România.Datele au fost făcu...

A crescut pragul minim de datorii de la care se poate cere intrarea în falimentul personal

Miercuri, 20 Ianuarie 2021
334

Persoanele fizice care vor să ceară intrarea în insolvență trebuie să aibă datorii de un anumit nivel minim (sau maxim, pentru procedura simplificată), iar pragul acestora este prevăzut ...