România în UE, 2016: Ţara cu cea mai mare mortalitate infantilă, care cheltuieşte cel mai puţin pentru educaţie şi sănătate, dar care este doar a treia cea mai săracă din blocul comunitar

România este ţara membră a Uniunii Europene care are, de departe, cea mai mare mortalitate infantilă, care cheltuieşte cel mai puţin pentru sănătatea şi educaţia populaţiei, dar care a părăsit anul trecut, în premieră, poziţia de al doilea cel mai sărac stat, arată raportul "România în Uniunea Europeană", realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

România în UE, 2016: Ţara cu cea mai mare mortalitate infantilă, care cheltuieşte cel mai puţin pentru educaţie şi sănătate, dar care este doar a treia cea mai săracă din blocul comunitar

Astfel, în 2016, România a depăşit cu puţin Croaţia după produsul intern brut (PIB) pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, indicatorul-cheie după care se măsoară nivelul real de dezvoltare al naţiunilor, ajungând la 59% din media UE.

Datele INS arată că, în 2016, România a ajuns la un nivel al PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare de 17.200 euro, faţă de 17.100 euro în cazul Croaţiei şi 13.900 euro în cazul Bulgariei, ţările pe care depăşeşte. Cu toate acestea, România rămâne pe ultimul loc la unii indicatori-cheie care arată calitatea vieţii populaţiei. Astfel, România era anul trecut ţara membră a UE cu cea mai mare mortalitate infantilă, de 7,6 decese la 1.000 născuţi-vii, de peste două ori mai mare faţă de media UE, de 3,6 / 1.000 născuţi-vii.

Următoarele ţări după România în acest clasament sunt Bulgaria (6,6) şi Malta (5,8). De asemenea, România este şi ţara cu cele mai mici cheltuieli pentru sănătate, cu 5,14% din PIB, şi pentru educaţie (2,99% din PIB), datele fiind valabile pentru 2014, ultimul an pentru care există date disponibile, arată raportul menţionat.

În privinţa cheltuielilor pentru sănătate, ţara aflată imediat peste România în coada clasamentului, Letonia, a alocat 5,49% din PIB pentru acest sector, în timp ce următoarea clasată, Estonia, are o alocare de 6,13% din PIB. La cheltuielile pentru educaţia, penultima poziţie - imediat peste România - este ocupată de Republica Cehă, cu 3,84% din PIB, iar următoarea este Ungaria (3,98% din PIB), toate celelalte state membre alocând peste 4% din PIB.

La cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare, România se situa în 2015 pe penultimul loc în UE, cu 0,49% din PIB, depăşind doar Cipru (0,46% din PIB). Media UE este de 2,03% din PIB, reprezentând cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare.

Citiţi mai departe pe News.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
611

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
459

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2999

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...