Proprietarii debranşaţi de la încălzirea centralizată, obligaţi să contribuie la costurile cu energia termică pentru spaţiile comune ale blocului

Proprietarii unui apartament debranşat de la încălzirea centralizată ar putea fi obligaţi să contribuie la costurile cu energia termică pentru spaţiile comune ale blocului, arată o decizie luată la nivelul justiţiei europene.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât la finele acestei săptămâni că Dreptul Uniunii nu se opune unei reglementări naţionale care prevede că fiecare proprietar al unui apartament dintr-o clădire aflată în proprietate comună este obligat să contribuie la costurile legate de energia termică ce alimentează părţile comune. Astfel, statele UE au dreptul să implementeze o astfel de măsură la nivel naţional.

 

Decizia a fost dată într-un caz din Bulgaria, dar hotărârea CJUE se aplică la nivel european. Mai precis, decizia este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară.

Instituţia a hotărât că alimentarea cu energie termică a instalaţiei interioare şi, implicit, a părţilor comune ale unei clădiri aflate în proprietate comună, efectuată ca urmare a unei decizii de racordare a acestei clădiri la încălzirea centralizată adoptate de coproprietatea acesteia, conform dreptului naţional, nu constituie o furnizare nesolicitată de energie termică centralizată.

În opinia Curţii, este aparent dificil de conceput să se poată individualiza în întregime facturile referitoare la încălzire în clădirile aflate în proprietate comună, în special pentru încălzirea aferentă instalaţiei interioare şi părţilor comune, dat fiind că apartamentele dintr-o astfel de clădire nu sunt independente unele de altele pe plan termic deoarece căldura circulă între spaţiile încălzite şi cele care sunt mai puţin încălzite sau nu sunt încălzite.

În aceste condiţii, Curtea a concluzionat că, ţinând cont de marja largă de manevră de care dispun statele membre în stabilirea metodei de calcul privind consumul de energie termică în clădirile aflate în proprietate comună, Directivele europene nu se opun ca respectivul calcul al căldurii emise de instalaţiile interioare dintr-o astfel de clădire să se facă în mod proporţional cu volumul încălzit aferent fiecărui apartament.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

astăzi, 17:20

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...

Toamna Western la Unțeni: O poveste cu pălării, zâmbete și emoții de toamnă! - FOTO

astăzi, 17:06

Toamna și-a făcut simțită prezența la Unțeni nu doar prin culorile ei arămii, ci și prin emoțiile legate de vreme, care i-au ținut pe copii cu sufletul la gură. Dar ce-ar fi o adevărată a...

Loteria Română a trimis plângeri prealabile primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale!

astăzi, 15:01

O plângere prealabilă a fost transmisă de Loteria Română către primăriile care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, transmite joi primarul Ploieştiului, Mihai Poliţe...