Primarul din Dângeni, implicat într-un cumplit accident! A fost nevoie de intervenţia pompierilor de la Descarcerare! FOTO

Un grav accident de circulaţie, în care a fost implicat primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu, s-a produs miercuri după-amiază pe drumul naţional Botoşani-Săveni, la intersecţia cu drumul judeţean Costeşti-Roşiori.

Cătălin Rotundu se deplasa într-un autoturism Volkswagen Passat dinspre Săveni către Botoşani, fiind pasager pe scaunul din dreapta faţă. Maşina era condusă de un angajat al Primăriei Dângeni, Petrică Viţelariu.

La intersecţia cu drumul judeţean, şoferul unui autoturism Opel Vectra, care circula dinspre Costeşti către Roşiori, a pătruns fără să se asigure, intrând violent în VW Passat. În urma impactului puternic, primarul din Dângeni a rămas captiv între fiarele maşinii, acesta fiind scos de pompierii de la Descarcerare şi preluat de echipajul de la Ambulanţă.

La spital a fost transportat şi şoferul care conducea maşina în care se afla Cătălin Rotundu.

Poliţiştii de la Criminalistică au ajuns la faţa locului şi au declanşat o anchetă, cele două autoturisme fiind avariate aproape în totalitate.

Martorii care locuiesc în apropiere de locul unde s-a produs accidentul spun că au auzit o bufnitură foarte puternică, iar când au ajuns la faţa locului, din maşina în care se afla primarul se auzeau gemete.

Primarul  a fost cel mai grav rănit, el suferind multiple traumatisme, fiind transportat la Unitatea de Primire urgenţe pentru îngrijiri şi investigaţii.


Şoferul de pe autoturismul Opel, care, potrivit poliţiştilor, se face vinovat de producerea acestui accident, este Lucian Agavriloaie, arbitru de fotbal.

Acesta se îndrepta cu alţi doi arbitri la un meci de Liga a IV-a ce urma sa aiba loc la Trusesti, intre echipa gazda si Bucovina Rogojesti.

Iniţial, Agavriloaie a refuzat transportul la spital, dar a fost şi el preluat de o ambulanţă, având răni la nivelul capului şi fiind în stare de şoc. El a povestit că nu a văzut semnul STOP întrucât era atent la o discuţie cu un pasager din maşină.

"Din primele cercetări reiese că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. Şoferul autoturismului Opel Vectra nu a acordat prioritate autoturismului VW care circula regulamentar", a declarat Eduard Iacob, din cadrul Poliţiei Rutiere.

Acesta recomandă şoferilor să fie prudenţi când circulă pe acest drum, întrucât în respectiva intersecţie s-au produs până acum numeroase accidente, unele foarte grave, principalul motiv fiind neacordarea de prioritate a celor care vin de pe drumul secundar.















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Două fete rănite grav după un accident cu trotineta electrică, a intervenit un echipaj al Ambulanței de la Botoșani care trecea prin Plugari!

Friday, 14 August 2026

Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat în tranzit prin localitatea Plugari, județul Iași, a intervenit imediat după observarea a două adolescente, în v&aci...

Poliția în alertă: O botoșăneancă a dispărut de acasă, de 8 zile familia nu mai știe nimic de ea!

Friday, 14 August 2026

Dacă ați văzut-o sau știți ceva despre ea, anunțați urgent cea mai apropiată unitate de Poliție sau sunați la 112. Albinet Meghie s-a născut în Botoșani, pe 22 noiembrie 1993. Are...

Veste bună pentru Botoșani: Guvernul Bolojan a aprobat scoaterea la concurs a unor posturi vacante!

Friday, 14 August 2026

Printre actele normative aprobate se află și memorandumul care vizează scoaterea la concurs a posturilor vacante ca urmare a predării creşelor care urmează a fi recepţionate în cadrul Pro...