Prima școală din Botoșani închisă din cauza Covid-19

Prima școală din Botoșani închisă din cauza Covid-19

Școala Gimnazială nr. 1 din Dorohoi se închide, la dispoziția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Măsura este justificată de confirmarea a șase cazuri de infectare cu Sars-Cov-2 în rândul elevilor, în toate fiind vorba despre copii instituționalizați în complexul de apartamente „Amicii”.

Trei dintre ei fuseseră confirmați în urmă cu circa două săptămâni. Testarea copiilor a fost dispusă de DSP, după ce unul dintre băieți ajunsese la Pediatrie cu stare de rău, fiind depistat ulterior cu coronaviroză. Doi dintre copiii instituționalizați se prezentaseră la școală până pe 22 septembrie a.c., astfel că două clase au intrat în izolare. După pozitivarea lor, ceilalți trei colegi de apartament au intrat în izolare, iar pe 30 septembrie au fost confirmați cu aceeași afecțiune. Apartamentul respectiv fusese închis, iar copiii internați pentru tratament și/sau supraveghere.

Joi, 8 octombrie a.c., au fost comunicate rezulatele pozitive a încă doi beneficiari ai complexului, găzduiți într-un alt apartament, ei fiind elevi la aceeași unitate. Gravitatea situației a determinat autoritățile să se întrunească la Prefectură, astfel că au dispus ca Școala nr. 1 să aplice scenariul „roșu” de învățământ.

Alți 38 de botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP). 

 

Spune-ne opinia ta