Preoţii nu mai sunt obligaţi să poarte măşti la slujbele din perioada Sărbătorilor de iarnă

Preoţii nu mai sunt obligaţi să poarte măşti la slujbele din perioada Sărbătorilor de iarnă

Patriarhia Română a anunţat că au fost stabilite noi reguli pentru slujbele de sărbători. În urma unor discuţii pe care reprezentanţii cultelor le-au avut cu autorităţile, s-a stabilit că preoţii nu vor mai fi obligaţi să poarte măşti de protecţie.

Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) a organizat o nouă întâlnire în cadrul Platformei de Dialog între reprezentanții autorităților publice cu atribuții în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și reprezentanții cultelor religioase, potrivit basilica.ro.

În urma dezbaterilor, s-a adoptat prin consens general documentul intitulat „Recomandări de aplicare practică a măsurilor dispuse prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății nr. 1103/17.06.2020 și Ministerul Afacerilor Interne nr. 95/17.06.2020, avizat de Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașurile de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase”.

Iată principalele măsuri impuse de autorităţi:

–Activitățile religioase pot avea loc în interiorul, în exteriorul lăcașului de cult sau simultan, cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult.

-Persoanele care participă la activitățile religioase trebuie să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.

-Atât în interiorul cât și în exteriorul lăcașurilor de cult și în locațiile unde se organizează activități religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.

-Copiii minori pot sta lângă părinți în locuri special amenajate în interiorul sau exteriorul lăcașului de cult, cu respectarea distanței minime de siguranță față de ceilalți participanți.

-Pentru personalul de cult (clerical și neclerical) nu este obligatorie purtarea măștii de protecție în timpul oficierii slujbelor religioase.

-Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de respectarea de către participanți a distanței minime de siguranță, a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter comun (public).

-Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse în timpul activităților religioase (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc.).

-Lăcașurile de cult vor rămâne deschise pentru rugăciunea individuală, pentru slujbele cu caracter individual (privat) și pentru slujbele care au caracter public, conform programului stabilit de către comunitățile religioase (culte, asociații religioase sau asociații și fundații care au și obiective religioase).

-Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise conținând lista regulilor privind distanța minimă de siguranță și cele de acces în lăcașurile de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat.

-În localitățile unde este aplicată carantina locală la slujbele cu caracter privat (cununie, botez, înmormântare etc) pot participa maxim 20 de persoane (număr ce include și personalul care oficiază slujba religioasă), indiferent de locul desfășurării acesteia (interiorul sau exteriorul lăcașului de cult).

-Slujbele religioase cu caracter colectiv nu sunt considerate adunări publice.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Tudor Carare

Incidente în Piaţa Unirii din Iași la ceremoniile dedicate Unirii Principatelor. Primarul Iașului, atacat cu iaurt (Video)

astăzi, 13:29
2873

Scene incredibile astăzi la Iași, oraș care a purtat ani de zile steagul de capitală a Moldovei. Primarul Iaşului a fost atacat de un protestatar cu o substanță albă, cel mai probabil cu iaurt...

Parcă s-au trezit din vis. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui: Românii fac salariul aproape jumi-juma cu statul. La fiecare leu câştigat, statul opreşte aproape 45 de bani

Vineri, 22 Ianuarie 2021
1374

Noul ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Mediului de Afaceri, Claudiu Năsui, recunoaște că România are cea mai mare povară fiscală pe salariul minim iar angajaţii fac salariul ap...

Hidroplasto Botoșani obține primul contract pentru lucrările de pe Autostrada A2

Vineri, 22 Ianuarie 2021
585

Compania Hidroplasto Botoșani a obținut un nou contract de instalare a dispozitivelor pentru acoperirea rosturilor de dilatație, de această dată pentru o autostradă. Mai exact, noul proiect al s...