Pentru că Bucureștiul a realizat în 161 de ani Unirea Principatelor doar pe hârtie: Bornă kilometrică înaltă de 4,2 metri pe metrul de autostradă de la Suceava! VIDEO

Aproximativ o mie de oameni au fost prezenți ieri la primul metru de autostradă construită de antreprenorul Ștefan Mandachi la Suceava. În timp ce oficialitățile din județele Moldovei sărbătoreau Unirea Principatelor, peste 1000 de moldoveni din toate județele Regiunii de Nord Est au fost prezenți la o manifestație care să aducă aminte bucureștenilor că unirea principatelor, după 161 de ani, încă nu s-a realizat. Și nici nu se va realiza până când Moldova nu va avea infrastructură care să ducă la dezvoltarea zonei. Până și organizatorul acestei manifestări a fost uimit de numărul mare de participanți.

 

O schimbare de paradigmă care năucește politicienii români obișnuiți să culeagă voturile cu găleata, micul și berea. Și asta tocmai pentru faptul că nu este o mișcare separatistă, ci o mișcare pentru dezvoltare și descentralizare.

După ce i-a salutat pe toți cei veniți la protest, Ștefan Mandachi a dezvelit o bornă kilometrică înaltă de 4,2 metri, construită atât pentru a face mai vizibil pentru autoritățile centrale de la București singurul metru de autostradă din Moldova, dar și pentru a fi folosită ca o cutie poștală de toți cei care vor să scrie Guvernului scrisori prin care solicită autostradă la Suceava, dar și rezolvarea oricărei alte probleme.   

Ștefan Mandachi a dezvelit o borna acoperită cu Tricolorul României, spunând că își dorește că Suceava să fie mai vizibilă.

“Am redactat o scrisoare către Guvernul României prin care am solicitat un răspuns cu privire la autostrăzile din Moldova, deoarece nu îmi pot redacta planul de afaceri în calitatea mea de antreprenor. Fiind antreprenor, trebuie să redactez un plan de afaceri după care să îmi ghidez investițiile, prioritătile. De la Suceava la București, pe autostradă, faci între trei și patru ore. De la Suceava la București pe drumurile pe care le avem acum facem în jur de 7 – 8 ore. Diferență de 5 ore unde o contabilizăm? Trebuie să o prindem undeva pe acel plan de afaceri la pierderi. Pe langă faptul că avem pierderi de natură morală, traumatice, pentru că se intamplă tot felul de accidente. Nu am primit nici un răspuns, așa că m-am gândit că cei de la București nu ne văd. Și că să ne facem mai vizibili am făcut o bornă a autostrăzii, care are 4,2 metri, în speranța că cei de la București o să ne vadă mai ușor. Este un simbol al neputinței întregii clase politice”, a spus Mandachi.    

El a adăugat că, în România, s-a schimbat doar prefixul la numărul de morți în accidente rutiere.

„Eram cu șase în față, acum, în 2019, erau 70.901 de persoane decedate pe drumurile din România. Și avem 581.823 de răniți. Deci suntem echivalentul orașului Bistrița sau Albă Iulia la cetățeni decedați din 1990 și până astăzi. În 2019 au decedat 1.988 de persoane din România. Drumul de aici, E 85, este drumul morții. De la Crăciun pană la Anul Nou au murit 34 de oameni”, a spus Mandachi.

Reamintim că Regiunea de Nord Est este considerată cea mai săracă din toată Uniunea Europeană, iar lipsa infrastructurii a generat imposibilitatea dezvoltării întregii zone, ceea ce a făcut ca astăzi să fie aproape depopulata de valul masiv de migrație.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jandarmii au mers în vizită la Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare” nr.14 din Botoșani!

Friday, 14 November 2025

Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare" nr.14 Botoșani a primit ieri dimineață vizita jandarmilor botoșăneni. Elevii și cadrele didactice au apreciat prezența și discuțiile purtate, aspe...

Botoșănean reținut pentru violență în familie, după ce și-a agresat fratele!

Friday, 14 November 2025

La data de 13 noiembrie 20025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 49 de ani, din co...

Botoșani: Șoferi sancționați și roți blocate în urma unei acțiuni ale polițiștilor locali!

Friday, 14 November 2025

În data de 13 noiembrie 2025, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere, în colaborare cu reprezentanții S.C. Eltrans S.A., au acționat în parcările...