Intervenții ale drumarilor pe șoselele din județ, din cauza ninsorii!

Precipitațiile sub formă de ninsoare care au căzut în ultimele ore în județul Botoșani au scos pe șosele și utilajele de deszăpezire.

Intervenții ale drumarilor pe șoselele din județ, din cauza ninsorii!

A fost nevoie de intervenția drumarilor pe drumul național dintre Dorohoi și Vârfu Câmpului și pe relația Vârfu Câmpului-Siret, unde pe marginea carosabilului a început deja să se depună un strat de zăpadă. Potrivit reprezentanților Secției Dumuri Naționale a fost împărștiată și aproximativ o tonă de material antiderapant.

Alte probleme nu au fost semnalate, dar autoritățile sunt în alertă.

Județul Botoșani se află sub Cod Galben până vineri, la ora 14.00. Potrivit meteorologilor  în cea mai mare parte a Moldovei, începând cu după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie, vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor cumula local 50…60 l/mp . La începutul intervalului precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar din cursul nopții de joi/vineri (20/21 aprilie) vor  predomina ninsorile și  se va depune strat de zăpadă. În  cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 50…65 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h.

"Dimineață am avut o discuție cu domnul colonel Amarandei de la ISU. Situația este sub control. Au fost precipitații de 10 l/mp. Am făcut notificări către comune, dar deocamdată situația este sub control, râurile sunt în cote normale", a declarat subprefectul Daniela Beclea. 

 

 

Spune-ne opinia ta