În următorii doi ani: Alocațiile vor fi mărite cu 20%, în fiecare an

Reprezentanții Guvernului au anunțat că alocațiile vor fi mărite cu 20% anual, până în anul 2022. Astfel, acestea vor ajunge să se dubleze abia la 1 iulie 2022.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a intervenit în şedinţa de Guvern, precizând că majorările vor avea loc în 3 etape şi vor ţine cont de vârsta copiilor.

”Ministerul Muncii va prezenta astăzi proiectul de OUG care prevede în mod expres dublarea alocaţiilor pentru copii, 300 de lei pentru copii între 2 şi 6 ani şi 600 de lei între 0 şi 18 ani pentru cei cu dizabilităţi. Creştere de 20% de la 1 septembrie, iar apoi etapizat”, a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern Violeta Alexandru, ministrul Muncii.

 

Aceasta a explicat că alocaţiile vor mai creşte de două ori în 2021, la 1 ianuarie şi 1 iulie, cu câte 20%, la fel şi în 2022.  

”Deci, alocaţia dublată va fi la data de 1 iulie 2022. Am văzut prognozele şi putem avea resurse pe ritmul de creştere a alocaţiilor”, a afirmat, la rândul său, premierul Ludovic Orban.  

"Eu nu cred că mai găsiţi o ţară în lume care să facă ce facem noi astăzi, să venim şi să spunem că vom creşte alocaţiile. Dar, în acelaşi timp, facem acest lucru, creştem alocaţiile şi dorim să le dublăm. Dar vom avea o creştere acum, la 1 august, vom avea una substanţială la 1 ianuarie şi încă una anul viitor. Vom încerca să le dublăm într-un timp foarte scurt. Ştiu că premierul a spus până în 20%, cred că în jurul acestei cifre ne vom stabili, acum cu 1 august, cred că între 15% şi 20%, acolo suntem", a afirmat și Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...

Tragedie în Bulgaria, după un carambol pe autostradă: 50 de mașini implicate, 11 morți și zeci de răniți! - VIDEO

astăzi, 12:46

Imaginile difuzate de televiziunile bulgare arată proporțiile catastrofei: multe mașini sunt complet strivite sub camioane, unele sunt răsturnate, iar altele au fost proiectate în afara auto...