Focarele de pestă porcină din Rediu au fost declarate stinse

Două focare de pestă porcină africană din judeţ au fost stinse. Anunţul a fost făcut azi în cadrul şedinţei Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB). Cele două focare au fost localizate în zona Rediu. La nivelul judeţului mai sunt şase focare de PPA active la porcul domestic şi opt filtre de dezinfecţie. 

Decizia a survenit după ce au fost supuse analizelor 1.452 de animale, rezultatele fiind negative în ce priveşte virusul PPA.

„După ce au fost stinse cele două focare de PPA de la Rediu, filtrul de dezinfecţie care era amenajat pe zona Rediu – ieşire spre Rădăuţi Prut va fi relocat pe zona Păltiniş – Horodiştea”, a precizat prefectul Dan Şlincu. 

 

Întrucât recent a avut loc şi un incident privind mişcarea de animale, Minodora Vasiliu, directorul Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), a atras atenţia asupra faptului că oricine va fi depistat în astfel de situaţii va suporta rigorile legii.

Cu ajutorul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ), reprezentanţii DSVSA au identificat un transport de porcine fără crotalii. Atât transportatorul cât şi persoana considerată proprietar al animalelor, au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională atât de către poliţişti cât şi de DSVSA.

Totodată, șefa Direcției Sanitar-Veterinare, Minodora Vasiliu, a adus la cunoștința publicului că, recent, un bărbat a fost surprins de cadrele de poliție în timp ce transporta porcine pentru provenința cărora nu deținea documentele necesare. În cauză, au fost aplicate două amenzi, una din partea Poliției, cealaltă din partea Direcției Sanitare, în valoare de 2400 de lei fiecare, iar animalele au fost confiscate și incinerate, conform legislației în vigoare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...