DSP: 124 de cazuri noi de infectare cu Covid-19, peste o sută de pacienți vindecați

DSP: 124 de cazuri noi de infectare cu Covid-19, peste o sută de pacienți vindecați

O nouă creștere exponențială a numărului de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2, dar și a celui de teste au fost înregistrate la Botoșani. Încă 124 de persoane au fost diagnosticate cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP). În același interval temporar, peste o sută de pacienți au fost declarați vindecați de această afecțiune.

Bilanțul botoșănenilor infectați s-a ridicat la 2891, miercuri, conform statisticii instituției. Numărul cazurilor active a crescut la 881, iar incidența de infectare la nivel județean este de 1,44 per mia de locuitori.

De marți, de la ora 10:00, până miercuri la aceeași oră, au fost prelucrate nu mai puțin de 549 de probe biologice recoltate unor locuitori din teritoriu, în vederea depistării virusului.

Până la această oră, în rândul botoșănenilor infectați cu noul coronavirus, s-au înregistrat 131 de decese, dintre care două declarate în ultimele 24 de ore. Bilanțul vindecaților este de 1879. Dintre cei din urmă, nu mai puțin de 109 pacienți au fost consemnați, în același interval de timp, drept negativați.

În ultimele 14 zile, 807 persoane din județ au fost confirmate cu coronaviroză. Dintre acestea, 355 de cazuri au fost depistate în rândul locuitorilor municipiului Botoșani, care are astfel o incidență de infectare de 2,85, iar alte 113 la nivelul municipiului Dorohoi, unde incidența este de 3,71.

Până la această oră, în schimb, 868 de pozitivi au fost externați în baza Ordinului 1137 al Ministerului Sănătății, iar alți 44 au refuzat internarea.

În intervalul precedent, fuseseră depistate 54 de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2, la nivelul județului.

_________________________

Noi recorduri negative la nivel național

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 5.343 de cazuri noi de COVID-19, un nou record al infecțiilor de la începutul pandemiei. De asemenea, 107 români au murit în ultima zi, cel mai mare număr de decese înregistrat până acum.

Până miercuri, 28 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 222.559 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 159.855 de pacienți au fost declarați vindecați.

În prezent, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este 10.934. Dintre acestea, 861 sunt internate la ATI.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Activități de prevenire a victimizării copiilor în mediul online, susținute de polițiști

astăzi, 14:31
60

În contextul desfășurării în această perioadă a cursurilor școlare în mediul on-line, polițiștii botoșăneni s-au adaptat și desfășoară activități de prevenire a victi...

Șapte decese în rândul bolnavilor de Covid-19 din județ, în ultimele 24 de ore. Incidențele de vineri

astăzi, 14:24
463

Încă 95 de persoane din județul Botoșani au fost diagnosticate cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP). În acest interval te...

Percheziții și rețineri în Botoșani, într-un dosar de fraudă informatică (fotogalerie)

astăzi, 12:31
446

Polițiștii din Botoșani au efectuat cinci percheziții la persoane bănuite că ar fi creat mai multe conturi cu utilizatori și ar fi transmis peste 500 de cereri de livrare pentru diverse bunuri,...