Decesul profesorului Chira va fi evaluat de INSP. Avea două teste negative la COVID înainte de moarte

Decesul profesorului Chira va fi evaluat de INSP. Avea două teste negative la COVID înainte de moarte

Decesul profesorului Liliana Chira va fi analizat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Ea fost internată în spital cu Covid-19, iar infecția i-a afectat grav plămânii, stingându-se la terapie intensivă marți seară. Ultimele două teste efectuate în vederea depistării virusului aveau rezultate negative, dar nu fusese declarată vindecată.

Informația a fost confirmată de Direcția de Sănătate Publică (DSP), care a precizat că toate documentele medicale ale inspectorului școlar au fost trimise la București.

„Da, am trimis astăzi toate documentele dumneaei la București, pentru că ultimele două teste erau negative. Totuși, exact ca în cazul doamnei Buta, infecția a afectat organele interne. Ea a dezvoltat o afecțiune pulmonară specifică, dovedindu-se incompatibilă cu viața. De aceea, noi cerem evaluarea INSP. Oricum, și definiția de caz s-a schimbat, și protocolul, sunt mai multe modificări chiar de aseară”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, coordonatorul DSP.

Primul rezultat negativ ar fi fost efectuat în urmă cu o săptămână. Soțul profesorului, polițist, ar fi anunțat că aduce decesul în instanță, potrivit unor surse. Informația este infirmată de șefa direcției.

„Eu am discutat cu dumnealui și nu mi s-a adus în vedere un astfel de demers. Adică era supărat, pierzându-și soția, dar nu știu despre asta. Doamna inspector nu figurează încă pe lista deceselor COVID, dar nu fusese nici declarată vindecată”, a spus Adăscăliței.

Trupul neînsuflețit al profesorului de informatică, în vârstă de 46 de ani, este depus la Biserica „Rosetti” din municipiul Botoșani, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă.

Amintim că situația are precedent. Lenuța Buta, fostă asistentă a Spitalului Județean de Urgență, infectată cu Sars-CoV-2, s-a stins din viață pe Reanimare, în Iași, având două teste negative înainte de moarte. Ea fost inclusă inițial pe lista defuncților COVID, apoi cazul a fost analizat de INSP, care a eliminat-o din statistică, urmând definiția de caz incidentă. Ulterior, sindicaliștii din sănătate au cerut reevaluarea, motivând că decesul a survenit ca urmare a efectelor produse de infecție, fiind astfel reinclusă în rândul victimelor virusului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Numărul infracțiunilor de violență în familie sesizate Poliției a scăzut cu 6% față de anul precedent

Miercuri, 27 Ianuarie 2021
138

Din analiza datelor statistice privind infracțiunile sesizate în anul 2020, numărul faptelor de violență domestică a scăzut faţă de anul 2019 cu 6%, la nivelul județului Botoșani, info...

Peste 460 de oameni au murit sau au fost răniți în accidente rutiere, în județul Botoșani, anul trecut

Miercuri, 27 Ianuarie 2021
495

Peste 460 de oameni au fost victime ale accidentelor rutiere petrecute, pe parcursul anului 2020, în județul Botoșani, arată datele centralizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). ...

Conduși de alcool pe drumurile din județ

Miercuri, 27 Ianuarie 2021
257

În primele două zile ale acestei săptămâni, trei bărbați din județul Botoșani au fost dați jos de la volan de către polițiști, după ce au suflat în aparatele de măsurare...