De ce nu îl sărbătorim pe Sfântul Gheorghe în 23 aprilie?

Creştinii ortodocşi îl vor sărbători în 2019 pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în altă zi decât cea obişnuită. Care este motivul din spatele acestei schimbări?

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, este prăznuit în fiecare an pe data de 23 aprilie. În această zi, peste un milion de români își sărbătoresc onomastica. Cu toate acestea, creştinii ortodocşi care au consultat calendarul pe anul 2019 au observat că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe va fi sărbătorit pe 29 aprilie.

Potrivit Doxologia.ro, motivul acestei schimbări îl găsim în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, cartea care prezintă regulile referitoare la desfăşurarea cultului divin pentru fiecare zi din an. Răsfoind paginile Tipicului, ajungem la capitolul 45, unde ne este prezentată rânduiala de slujbă a sfinților prăznuiți în Săptămâna Mare și unde citim că, „dacă se va întâmpla hramul unui sfânt sau al unei sfinte în Lunea, Marțea, Miercurea sau Joia cea Mare, atunci cântăm toată slujba seara şi dimineaţa, în Duminica Floriilor”. Înțelegem, astfel, că hramul oricărui sfânt, fiind un moment de bucurie duhovnicească, nu se integrează în specificul Săptămânii Sfintelor Pătimiri, care este o perioadă de post aspru, de meditație și intensă pregătire și primenire sufletească pentru sărbătoarea Învierii Domnului.

 

Dar dacă urmărim din nou calendarul, vedem că sărbătoarea Sfântului Gheorghe nu coincide nici cu Duminica Floriilor, ci a fost amânată pentru Luni, în Săptămâna Luminată, între paranteze fiind consemnată și următoarea informație: Slujba Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se săvârșește astăzi, potrivit hotărârii Sfântului Sinod.

Într-adevăr, în acest an, din motive pastorale, dar și pentru a da importanța cuvenită sărbătorii Sfântului Gheorghe, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca slujba Marelui Mucenic să fie săvârșită nu în Duminica Floriilor, așa cum prevede Tipicul, ci în cea de-a doua zi de Paști. Raționamentul acestei decizii stă și în faptul că, în ajunul Floriilor, Vecernia săvârșită în cinstea Sfântului Gheorghe s-ar fi suprapus cu tradiţionala procesiune organizată în majoritatea parohiilor din țara noastră. În cadrul acesteia, credincioşii și preoții poartă în mâini ramuri de salcie sau finic şi flori, actualizând, astfel, drumul parcurs de Mântuitorul Nostru din Betania către Ierusalim.

Luni, în cea de-a doua zi de Paşti, slujba Sfântului Gheorghe este unită cu cea specifică perioadei pascale. Vecernia Sfântului Gheorghe va fi săvârșită pe 28 aprilie, în jurul orei 12.00, odată cu „A doua Înviere”, o slujbă specială care are ca punct central citirea Evangheliei în 12 limbi.

Amintim, de asemenea, că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, este și patronul spiritual al municipiului Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Badantă româncă împușcată în Italia de bătrânul pe care îl îngrijea!

astăzi, 10:59

O româncă angajată ca îngrijitoare în Italia a fost împușcată în abdomen de un bărbat în vârstă de 92 de ani, într-un apartament din Milano. După...

Liceele din Botoșani cu cea mai mare rată de promovare, care școli se situează la polul opus!

astăzi, 10:26

Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 7 iulie 2026, pe site-ul dedicat (bacalaureat.edu.ro), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele exame...

Meteorologii anunță vijelii, averse torențiale și descărcări electrice în județul Botoșani!

astăzi, 10:00

Meteorologii au actualizat prognoza și au anunțat că din această noapte, de la ora 23:00, până mâine, la ora aceeași oră, județul Botoșani se va afla sub incidența unui cod galbe...